EuropaSanatate

Elveţienii au descoperit o metodă pentru BLOCAREA coronavirusului

O echipă de oameni de ştiinţă de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL), Elveţia, a descoperit o metodă pentru a preveni coronavirusul SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, să infecteze alte celule, ceea ce ar putea reprezenta soluţia în cadrul viitoarelor tratamente contra acestei boli, informează EFE luni, potrivit agerpres.

Specialiştii au descoperit modul în care anumite enzime transformă acizii graşi în una dintre cele mai importante componente ale coronavirusului, proteina ”spike”, ce formează membrana cu aspect ţepos, esenţială în procesul de infectare a altor celule.

În consecinţă, medicamentele capabile să modifice acizii graşi ”previn în mod eficient SARS-CoV-2 să infecteze alte celule”, a precizat EPFL într-un comunicat, subliniind că descoperirea poate fi aplicată şi împotriva altor virusuri, cum ar fi cel al gripei sau al herpesului.

Studiul, care a fost publicat în jurnalul specializat Developmental Cell, explică faptul că transformarea acizilor graşi este cunoscută în termeni specializaţi drept S-acilare şi este realizată de anumite enzime numite zDHHC-acetiltransferaze.

Aceste enzime adaugă acizi graşi proteinelor şi aminoacizilor pentru a-şi optimiza funcţiile, inclusiv, în cazul virusurilor, capacitatea lor de a infecta celulele vecine. 

Citește și:  Din PLANDEMIE a mai rămas doar scandalul pentru bani! Polonia, somată de UE: Nu are niciun „motiv coerent” să nu mai plătească
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close