EuropaRusia

Rusia califică drept o ‘provocare’ şi o ‘escaladare periculoasă’ reuniunea de la Ramstein

Asculta informatia

Rusia a calificat vineri drept o „provocare” şi o „escaladare periculoasă” reuniunea aliaţilor occidentali ai Kievului în Germania axată pe noile ajutoare militare pentru Ucraina, în timp ce trupele ruse declară că avansează în est şi sud-estul teritoriului ucrainean, relatează EFE, potrivit agerpres.  

„Considerăm aceasta drept o instigare provocatoare deschisă din partea Occidentului, care ridică miza conflictului, ceea ce va duce inevitabil la creşterea numărului de victime şi la o escaladare periculoasă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Noile livrări de arme „nu vor schimba nimic în ceea ce priveşte înaintarea Rusiei în realizarea obiectivelor sale”, a avertizat la rândul său purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit lui, „nu trebuie să se exagereze importanţa noului ajutor militar în ceea ce priveşte capacitatea sa de a face diferenţa” pe câmpul de luptă pentru că, dimpotrivă, a opinat el, „va crea şi mai multe probleme Ucrainei” din cauza „întreţinerii şi a reparaţiilor” de care vor avea nevoie aceste arme.

Grupul de contact pentru apărarea Ucraina, care reuneşte peste 50 de aliaţi ai Kievului, s-a concentrat vineri pe cererea de sprijin militar suplimentar pentru Kiev, inclusiv furnizarea de tancuri germane Leopard 2.

Deşi a primit promisiuni privind noi livrări de armament, Kievul nu a obţinut un răspuns definitiv cu privire la furnizarea de tancuri Leopard de către Germania.

Citește și:  Femeia de 40 de ani, înjunghiată mortal de propria fiică, muncea în Germania. Detalii cutremurătoare despre crimă
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

28 − 23 =

Close