Franta

Francezii, chemați la vot pentru primul tur al alegerilor legislative.

O stângă proaspăt unificată va încerca să înfrâneze planurile de reformă ale președintelui Emmanuel Macron, în timp ce Franța va merge duminică la vot în primul tur al alegerilor parlamentare.

După o performanță slabă în aprilie, stânga franceză s-a unit într-o coaliție pe care liderul său Jean-Luc Melenchon a numit-o „turul al treilea” al alegerilor prezidențiale.

Alegeri parlamentare în Franța, primul tur

Alegerile pentru cele 577 de locuri din Camera Inferioară Adunării Naționale sunt un proces în două tururi. Forma noului parlament va deveni clară abia după al doilea tur, o săptămână mai târziu, pe 19 iunie.

Secţiile de votare din Franţa s-au deschis duminică pentru primul tur al alegerilor legislative, la numai câteva săptămâni după realegerea lui Emmanuel Macron în funcţia de preşedinte al ţării.

Începând de la ora locală 08:00 (06:00 GMT), cei aproximativ 48,7 milioane de cetăţeni francezi cu drept de vot înregistraţi sunt chemați la vot pentru a-i desemna pe cei 577 de membri ai Adunării Naţionale (camera inferioară a parlamentului francez).

Cum arată sondajele

Cea mai mare ameninţare pentru Macron în primul tur al legislativelor vine din partea experimentatului politician Jean-Luc Mélenchon, care a reuşit să coaguleze stânga franceză în cadrul blocului de stânga „Nupes” (Noua Uniune Populară Ecologică și Socială- n.r.)

Un sondaj de opinie Ifop-Fiducial, publicat vineri, arăta că 44% dintre francezi se aşteaptă ca blocul centrist „Împreună”, al preşedintelui Emmanuel Macron, să câştige acest scrutin.

Un sfert dintre cei intervievaţi au afirmat că se aşteaptă ca victoria să fie obţinută de blocul de stânga „Nupes”, în timp ce 22% consideră că partidul de extremă-dreapta RN, condus de Marine Le Pen, se va plasa pe prima poziţie.

Citește și:  Grupul francez TOTAL, acuzat că împarte veniturile din exploatarea gazului cu junta din Myanmar

Programul prezidențial, sub semnul întrebării

Însă sistemul parlamentar al Franței bazat pe circumscripții și alegerile în două tururi înseamnă că defalcarea locurilor va fi o altă chestiune și va depinde mult de prezența la vot în al doilea tur.

O victorie a alianței de stânga – văzută ca improbabilă de analiști, dar nu imposibilă – ar fi o problemă pentru Macron, potrivit The National News. Va exista o coabitare greoaie, în care premierul și președintele provin din diferite facțiuni, ceea ce a paralizat politica franceză în trecut.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close