EuropaFranta

În Elveția nu se mai ia în calcul lockdown-ul: Trebuie evitat cu orice preț, ar fi dezastruos. Poziție similară și în Franța

În ciuda cifrelor relativ similare, având în vedere că populaţia României e de două ori mai mare, în Elveţia metoda lockdown nu mai e luată în considerare de guvernanți,potrivit r3media.ro

În primul rând, din martie până acum, am adunat mai multe informaţii privind noul coronavirus. Primele măsuri restrictive pe care le-am luat în martie au fost, într-adevăr, excesive, dar asta pentru că, la vremea respectivă, nu ştiam mare lucru despre transmisia virusului. Astăzi, în schimb, spitalele sunt mai bine pregătite. De aceea, nu ne îndreptăm spre un al doilea lockdown“, a spus Jörg Mäder, conform publicației The Local.

Declaraţiile lui Jörg Mäder au venit la doar o săptămână după ce Ueli Maurer, fostul preşedinte al Elveţiei, a spus răspicat: „Elveţia nu-şi permite un al doilea lockdown. Pur şi simplu, nu mai avem bani pentru aşa ceva“. Afirmaţia fostului preşedinte a venit în contextul în care, din cauza închiderii totale de la începutul anului, Parlamentul Elveţiei a fost nevoit să aprobă un împrumut în valoare de 30 de miliarde de franci! Lockdown-ul la care a recurs, la un moment dat, Elveţia a redus atât de mult încasările Guvernului, încât s-a estimat că, până la finalului anului 2020, datoria ţării va creşte cu 22 de miliarde de franci elveţieni.

CiEpidemiologul Marcel Tanner, cel care face parte din comisia care conduce lupta împotriva COVID-19 în Elveţia, a subliniat că strategia de testare pe care a implentat-o această ţară a avut succes. „Putem vorbi de apariţia unui al doilea val doar în momentul în care nu putem depista focarele pentru a le stinge. Legat de restricţii, avem opţiuni mai blânde, care pot fi luate progresiv, dacă situaţia devine alarmantă. Aceste restricţii nu vor fi ca în primavară, când autorităţile au fost nevoite să reacţioneze rapid. Acum, şi dacă vom închide ceva, nu înseamnă că vom închide toate magazinele. De exemplu, într-o primă fază, vom lua măsuri în privinţa oamenilor care se află în categorie de risc maxim. Un nou lockdown? Aşa ceva trebuie evitat cu orice preţ, deoarece consecinţele sunt dezastruoase, atât din punct de vedere economic, cât şi social“, a concluzionat Marcel Tanner.

Citește și:  Coronavirus: Bulgaria reintroduce obligativitatea purtării măştilor sanitare, după o creştere a numărului de cazuri de infectare

Cu o populaţie de 8,5 milioane de locuitori, Elveţia are până în acest moment următorul bilanţ:
*51,864 de cazuri confirmate (119,683 în România)
*2,064 de decese (4,633 în România)
*238 decese la milionul de locuitori (241 în România)

Poziția Elveției este împărtășită și în Franța, acolo unde Jean-François Delfraissy, preşedintele Consiliului Ştiinţific desemnat să se lupte cu pandemia, a spus că în niciun caz nu se va mai reveni la carantinarea totală.

„Ceea ce spunem noi, la Consiliul Ştiinţific, e că, indiferent de ce se va întâmpla, nu vom mai putea reveni la un lockdown complet în Franţa. Prima dată, o asemenea măsură a fost esenţială, n-am avut de ales, dar preţul pe care l-am plătit a fost prea mare. Populaţia n-ar mai accepta aşa ceva. Consecinţele economice ar fi majore şi, inclusiv din punct de vedere medical, nu e de dorit aşa ceva. Să nu uităm că, în afara pacienţilor COVID-19, ceilalţi bolnavi au avut de suferit în această perioadă, în ceea ce priveşte primirea tratamentului necesar“, a declarat el într-un interviu pentru Le Parisien.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close