Franta

Francezii nu mai vor restricții. Violențe la Paris

Un miting autorizat în capitala Franței a degenerat iar polițiștii din Paris au cerut ajutoare pentru a putea ține lucrurile sub control.

Celebrul ziar francez Le Figaro notează că polițiștii aflați în dispozitivul de la mintingul împotriva permisului sanitar au cerut întăriri și au raportat că situația devine explozivă. Mai mult, chiar au fost auzite mai multe petarde care au fost aruncate de participanții la miting.

„Începe să degenereze, ne trebuie întăriri, nu-i vom putea controla cu forțele pe care le avem”, este apelul făcut de membrii forțelor de ordine prin stațiile lor de emisie-recepție, și relatat ca atare de corespondentul publicației franceze.

Jurnaliștii de la Le Figaro mai notează că la scurt timp de la momentul începerii marșului, mai multe persoane au fugit spre forțele de ordine și au început să facă scandal. Pentru a putea restabili ordinea publică, polițiștii șli jandarmii au folosit gaze lacrimogene.

Pe lângă mitingul violent din Piața Bastiliei, alte două manifestații cu aceeași lozincă, ”nu mai vrem restricții” au adunat câteva mii de persoane. Pe lângă procesiunea către piața Bastiliei, alte două mitinguri urmate de marșuri au loc în capitala franceză: unul dintre Piața Joachim du Bellay spre Piața Palatului Regal și altul, de la Montparnasse spre Ministrul Sănătății. Cei prezenți scandează ”Macron la închisoare” au ”Macron, demisia”.

Permisul de sănătate i-a înfuriat pe francezi

Din data de 21 iulie, în Franța au intrat în vigoare noi măsuri care să prevină extinderea epidemiei de coronavirus. Autoritățile au vorbit despre permisul de sănătate și chiar au adoptat unele măsuri în ședința de Guvern care a avut loc în data de 25 iulie a.c.

Citește și:  Franţa şi Germania pledează pentru un acord rapid al liderilor UE privind un fond comun de susţinere a statelor membre afectate de pandemia de coronavirus

Astfel, Guvernul a adoptat o lege controversată care permite obligativitatea cererii prezentării unui permis sanitar în mai multe locuri, pentru a lua parte la mai multe activități. Printre locurile unde se va solicita, de la începutul lunii august, prezentarea unui permis sanitar se numără și restaurante, baruri, aeroporturi și gări.

„Salariaţii nu trebuie lăsaţi să creadă că nu pot avea loc concedieri. E vorba de dreptul comun din codul muncii”, a mai spus ministrul Muncii, Elisabeth Borne.

Președintele Emmanuel Macron a subliniat că noua măsură a fost luată cu scopul de a proteja categoriile de vârstă vulnerabile în fața infectării cu coronavirus. Liderul de stat a declarat că nu dorește ca Franța să fie pusă, din nou, în situația de a instaura carantina în țară din cauza faptului că spitalele ar risca să nu mai facă fața unui posibil nou val de infectări.

Potrivit noii legi adoptate de liderii francezi, toți angajații din domeniul Sănătății trebuie să se vaccineze până pe data de 15 septembrie. În caz contrar, aceștia riscă să fie concediați, notează presa internațională.

Persoanele care vor să participe la diverse evenimente din cadrul restaurantelor sau a altor localuri trebuie să prezinte un permis sanitar. Măsura se aplică și în cazul deplasărilor cu avionul sau trenul.

Inițial, legea se aplica doar adulților, însă autoritățile din Franța au subliniat că aceasta intră în vigoare și pentru copiii de la 12 ani în sus, începând cu data de 30 septembrie.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close