Europa

OLANDA: Proteste şi petiţie potriva unui program pentru copii în care apar adulţi goi

Un nou program de televiziune pentru copii ce urma să fie lansat în Olanda a fost întâmpinat cu o furtună de proteste în condiţiile în care acesta urma să prezinte adulţi dezbrăcaţi, informează dpa, via agerpres

Criticii au înaintat vineri o petiţie la parlament, încă înainte să fie difuzat primul episod din emisiunea „Gewoon. Bloot”, care s-ar traduce prin „Simplu. Gol”.

Ideea programului era ca micuţii să le pună unor adulţi goi întrebări despre corpurile lor.

Circa 100.000 de persoane care se împotrivesc emisiunii au semnat petiţia, majoritatea creştini conservatori, musulmani, partide populiste de dreapta şi susţinători ai acestora.

Iniţiatorii petiţiei au declarat într-un interviu la radio că inocenţa copiilor trebuie protejată şi că interacţiunile cu adulţi goi ar putea duce spre abuz sexual.

Programul de televiziune a fost dezvoltat împreună cu un centru pentru studierea sexualităţii. Primul episod era programat să fie difuzat în Olanda pe 21 martie.

Aceasta este versiunea olandeză a unui format din Danemarca, unde programul este difuzat de ceva timp.

Citește și:  OLANDA: Poliţia a dispersat un grup de protestatari adunaţi în faţa unui centrul pentru refugiaţii afgani
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close