Europa

Perioada de carantină din Republica Cehă, redusă de la 14 zile la 10 zile

Republica Cehă a anunţat marţi că va reduce de la 14 zile la 10 zile durata carantinei obligatorii pentru persoanele suspectate de infectare cu COVID-19, transmite dpa si agerpres.ro

Conform noilor reguli, persoanele testate pozitiv la noul coronavirus pot ieşi din carantină după 10 zile fără a trebui să facă dovada unui test negativ, cu condiţia să fi fost asimptomatice timp de cel puţin trei zile.

Această modificare, ce urmează unei măsuri similare în ţara vecină Austria, va intra în vigoare la 1 septembrie, a precizat Ministerul Sănătăţii ceh.

Autorităţile cehe pot dispune autoizolarea în cazul oricărei persoane care a avut recent contact cu un caz de COVID-19 confirmat sau cu o persoană revenită dintr-o zonă de mare risc epidemiologic.

Carantina poate fi evitată în cazul prezentării unui test negativ.

În prezent Republica Cehă are 5.400 de cazuri de coronavirus active, iar 415 persoane au decedat din cauza COVID-19.

Citește și:  UE adaugă o nouă afecțiune sanguină foarte rară pe lista efectelor secundare provocate de vaccinul AstraZeneca
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close