Germania

GERMANIA: Numărul islamiştilor monitorizaţi a scăzut semnificativ din 2018

Poliţia germană ţine sub observaţie semnificativ mai puţini islamişti radicali consideraţi potenţial periculoşi, comparativ cu numărul celor monitorizaţi în ultimii ani, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

În iulie, autorităţile aveau în evidenţe 564 de persoane considerate potenţial periculoase din cauza ideologiei lor religioase, a precizat guvernul, în răspuns la întrebarea unui legislator.

Această cifră reprezintă o scădere faţă de cele 774 de persoane considerate potenţial periculoase care erau monitorizate în iulie 2018.

Pe lângă cei despre care poliţia consideră că riscă să comită infracţiuni motivate politic, autorităţile mai monitorizează şi 529 de islamişti „relevanţi”, adică persoane considerate lideri, susţinători sau furnizori de sprijin logistic.

Pentru a fi identificaţi ca atare, trebuie să existe „indicaţii clare care permit să se anticipeze că aceştia vor comite infracţiuni motivate politic de importanţă considerabilă”, a explicat guvernul.

Acest al doilea grup include şi persoane de contact care însoţesc pe cineva considerat periculos.

Dar, deşi numărul celor monitorizaţi a scăzut în ultimii ani, autorităţile notează că motivele de preocupare se menţin, Ministerul de Interne german afirmând că cifrele sunt încă „la un nivel ridicat”.

Deputatul Benjamin Strasser, care a solicitat guvernului aceste date, a subliniat că provocările se menţin în pofida înfrângerii militare a miliţiei Statul Islamic şi că programele germane de prevenire a radicalizării şi deradicalizare trebuie analizate de experţi independenţi, pentru a stabili dacă sunt eficiente.

Citește și:  Frankfurt: Atac cu cuţitul aproape de gara
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close