Romania

VACCINARE COVID: Au sacrificat copiii pentru că bătrânii nu au vrut

Probabil fără să vrea, un membru important al Comitetului Național de Coordonare a Vaccinării anti-Covid a început să ”dea din casă”. Astfel, aflăm că s-a decis injectarea copiilor din motivul halucinant că ”adulții au fost iresponsabili și nu s-au vaccinat”. Deci decizia de sacrificare a copiilor a fost cauzată de imposibilitatea de a-i convinge pe bătrâni să se vaccineze, și nu de vreun argument științific.

Pentru că instinctul de conservare și de supraviețuire al vârstnicilor a fost prea puternic, autoritățile au decis să se îndrepte împotriva copiilor lipsiți de apărare. Cu manipulări grosolane de genul ”spitalele și secțiile ATI sunt pline de copii”, părinții cu siguranță vor avea o reacție. Și chiar au avut, chiar dacă, din fericire, aceștia nu au fost mulți.

”S-a ajuns la vaccinarea copiilor pentru că, da, adulţii au fost iresponsabili şi nu s-au vaccinat”, a declarat dr. Valeria Herdea, medic primar de medicină de familie, membru al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România. Și, într-adevăr, potrivit datelor oficiale, doar 50% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani și 20% dintre persoanele de peste 80 de ani s-au vaccinat. Exact categoriile cele mai vulnerabile în fața unor forme severe ale bolii au ales să nu se vaccineze. Și atunci, ca să-i protejăm pe aceștia, trebuie vaccinați în masă copiii, conform strategiei guvernamentale. De ce să vaccinezi copiii care fac, oricum, forme ușoare? ”În primul rând pentru că un copil poate fi un rezervor care poate transmite boala, în momentul în care transmite practic îmbolnăvirea, o face în comunitate şi atunci poate afecta persoane vârstnice, persoane cu comorbidităţi, diabetici, cardiaci, hipertensivi, dislipidemici, obezi, care ajung în terapie intensivă şi care, din păcate, îşi pierd viaţa”, a afirmat dr. Valeria Herdea. Și din nou ajungem la aceeași fractură de logică în discursul autorităților. Vaccinăm copiii ca să nu-i îmbolnăvească pe cei nevaccinați, bâtrâni și cu comorbidități!

Citește și:  Olanda ne umilește din nou. Nu vrea ca România să între în Spațiul Schengen.

Placa imunizării

Probabil pentru că nu și-a actualizat discursul sau textul învățat, care, între timp, s-a schimbat la 180 de grade pe plan mondial, dr. Valeria Herdea s-a trezit susținând că vaccinarea este singura modalitate care poate reduce transmisibilitatea bolii. Nu, doamna doctor, nu reduce nimic! Dovadă stau sutele de mii de cazuri zilnice în țările vaccinate în masă. Vaccinații se infectează și transmit la fel de mult ca și nevaccinații și nu cred că în prezent mai există vreun om pe planetă care să nu știe acest lucru.

,,Este momentul mult așteptat de mulți dintre părinți, iar copiii se pot simți acum mai bine protejați și în siguranță. Este datoria noastră să dăm dreptul la sănătate copiilor noștri, să le oferim posibilitatea de a merge la școală, într-un mediu sigur și protejat. Doar de noi depinde să schimbăm în bine situația pandemică pe care o parcurgem”, a transmis Valeriu Gheorghiță, cu ocazia demarării campaniei de vaccinare a copiilor între 5 și 11 ani.

Prof. dr. Leon Zăgrean: ”Nu vaccinați copiii și tinerii!”

Reputatul prof. dr. Leon Zăgrean a făcut apel public la părinți să nu-și lase copiii să se vaccineze. Acesta ne spune că s-a dovedit și este susținut oficial că vaccinul nu oprește transmiterea și că numărul cazurilor asimptomatice, inclusiv la adulți, depășește cu mult numărul celor cu simptomatologie. ”Apoi tinerii, copiii au un sistem de apărare mult mai puternic. Și, nu în ultimul rând, trebuie să luăm în calcul complicațiile, care sunt deja dovedite, sau efectele adverse, deși nu sunt făcute publice. Făcând un bilanț între avantaje și riscuri, eu consider că este mai bine ca în acest moment copiii să nu fie vaccinați. Sunt deja foarte multe articole științifice care susțin acest lucru, inclusiv OMS spune să nu se facă vaccinul la femeile gravide. Oare de ce?!”, ne-a declarat prof. dr. Leon Zăgrean.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close