Europa

Tensiuni în guvernul estonian: Doi miniştri îl fac pe Biden CORUPT!

Ministrul eston de interne, Mart Helme (foto), şi-a anunţat luni demisia după ce în ziua precedentă el şi fiul său Martin Helme, care este ministru de finanţe, au spus că Joe Biden este un politician ”corupt” care devine preşedinte al SUA în urma unor alegeri ”fraudate”, declaraţii catalogate de şeful statului, Kersti Kaljulaid, drept ”un atac împotriva democraţiei şi securităţii Estoniei”, relatează agenţiile DPA şi EFE, potrivit agerpres.

Vorbind duminică la o emisiune radiofonică, Mart Helme, membru al formaţiunii de extremă dreaptă Partidul Popular Conservator al Estoniei (EKRE), a susţinut că Joe Biden a obţinut victoria la alegerile prezidenţiale americane cu ajutorul serviciilor secrete şi l-a catalogat pe acesta şi pe fiul lui, Hunter Biden, ca fiind ”personaje corupte”. El a reluat astfel acuzaţiile preşedintelui Donald Trump despre aceste alegeri şi dezvăluirile legate de afaceri în care a fost implicat Hunter Biden în Ucraina şi a căror investigare de către un procuror ucrainean ar fi fost oprite în urma intervenţiilor lui Joe Biden pe vremea când acesta era vicepreşedinte al SUA.

La rândul său, Martin Helme, fiul lui Mart Helme şi de asemenea ministru de finanţe şi preşedinte al partidului EKRE, a spus la aceeaşi emisiune că în urma alegerilor ”fraudate” din SUA ”nu mai are sens să vorbim despre democraţie sau stat de drept” în SUA.

La scurt timp după aceste declaraţii, preşedintele eston Kersti Kaljulaid a catalogat afirmaţiile celor doi drept ”un atac împotriva democraţiei şi securităţii Estoniei”, ţară baltică membră a UE şi NATO şi aflată la graniţa cu Rusia. ”Cuvintele unui politician au greutate, iar astăzi doi miniştri ai Republicii Estonia au decis să folosească greutatea cuvintelor lor pentru a-l ataca pe principalul nostru aliat”, a mai transmis şeful statului eston.

Citește și:  Campanie stradală finanțată de UE cu actori care se dau drept bătrâni bisexuali și homosexuali în București. Jurnalistul Paul Andrei a sesizat autoritățile din Sectorul 6 al Capitalei

Şi premierul conservator eston Juri Ratas a descris comentariile făcute la acea emisiune radiofonică drept absurde şi inadecvate.

În urma tensiunilor apărute în interiorul coaliţiei guvernamentale după acele declaraţii, ministrul Mart Helme a anunţat luni că părăseşte executivul pentru a salva coaliţia de guvernare, dar a insistat că în opinia sa nu a făcut nimic de natură să aducă prejudicii ţării sale şi doar a repetat ceea ce deja a spus ”presa liberă” din SUA.

”După minciunile şi calomniile presei estone, am decis aseară să demisionez. M-am săturat. Ieri nu am spus nimic ce ar putea pune în pericol securitatea Estoniei. Nu am spus nimic ce să nu fi fost deja spus de presa din SUA, de presa liberă din SUA”, a explicat Helme la o conferinţă de presă.

”Nu vor putea să mă facă să tac, nimeni nu mă poate face să tac. Nici prim-ministrul, nici preşedintele şi nici ziariştii nu mă vor putea face să tac”, a adăugat el. Odată cu părăsirea guvernului, Mart Helme îşi va prelua din nou mandatul de parlamentar. În Estonia membrii executivului nu pot cumula şi funcţia de parlamentar.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close