Israel

Netanyahu: Perioada restricţiilor impuse în Israel în contextul sanitar este apoape de sfârşit

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în campanie electorală, a declarat că perioada restricţiilor impuse în Israel în contextul sanitar este apoape de sfârşit, scrie news.ro .

„Restaurantele revin la viaţă”, a spus el după ce s-a întâlnit cu primarul Ierusalimului, Moshe Lion, la o cafenea dintr-un parc. „Va trebui să avem grijă de noi în continuare, să purtăm mască, să păstrăm distanţa, distanţa socială – dar ieşim din asta şi nu mai este mult”, a declarat el pentru Reuters.

Până în prezent, 53% dintre cei aproximativ 9 milioane de locuitori ai Israelului au fost imunizaţi cu cel puţin o doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

Guvernul a permis redeschiderea graduală a economiei, şcolilor şi principalului aeroport, cu plafoane privind capacitatea.

Unele locuri de agrement permit accesul clienţilor care pot demonstra că au fost vaccinaţi sau că au imunitate, prin aşa-numitul „Green Pass” (permis verde, n.r.) emis de Ministerul Sănătăţii.

Totuşi, unii experţi sanitari au avertizat că, odată cu relaxarea măsurilor, ar putea fi înregistrată o nouă creştere a numărului de cazuri.

Alegerile din Israel sunt programate pentru 23 martie.

De la începutul pandemie, în ţară au fost înregistrate peste 800.000 de cazuri de infectare şi mai mult de 5.800 de decese asociate.

Citește și:  Premierul israelian susţine că deţine ‘probe’ privind implicarea Iranului în atacul asupra petrolierului Mercer Street
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close