Israel

Noi proteste în faţa reşedinţei premierului Netanyahu din Ierusalim

Mii de protestatari s-au adunat în faţa reşedinţei prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu din Ierusalim sâmbătă seara, după încercările guvernului de a limita adunările publice ca parte a înăspririi măsurilor anti-coronavirus, informează agerpres.

Sâmbătă seara, în Ierusalim, pe stradă puteau fi întâlniţi două tipuri de israelieni: cei care făceau jogging şi cei care manifestau în faţa reşedinţei oficiale a premierului. Şi poate o a treia categorie, notează ironic France Presse: cei care alergau să ajungă la demonstraţie.

Dotaţi cu tobe şi trompete din plastic, câteva mii de israelieni s-au adunat pentru a critica modul în care a fost gestionată pandemia din punct de vedere economic şi sanitar, dar şi pentru a denunţa corupţia, a cere o schimbare de guvern sau a denunţa violenţa împotriva palestinienilor.

În ultimele două săptămâni, în Israel s-a înregistrat cea mai mare rată de contaminare cu COVID-19, conform datelor AFP.

Confruntat cu acest al doilea val, guvernul a reimpus săptămâna trecută măsuri de carantină pentru o perioadă „de cel puţin trei săptămâni”, consolidate vineri prin închiderea sinagogilor, cu excepţia adunărilor de duminică seară şi luni cu ocazia sărbătorii de Yom Kippur.

Premierul a dorit de asemenea să limiteze şi demonstraţiile anti-guvernamentale (care au avut loc în principal la fiecare sfârşit de săptămână începând din iulie în faţa reşedinţei sale) la grupuri de doar 20 de persoane care nu se pot aduna la mai mult de un kilometru de casele lor. Dar această măsură nu a fost adoptată de parlament, unii deputaţi considerând că lupta împotriva pandemiei nu se poate duce cu preţul limitării drepturilor democratice.

Poliţia a autorizat mitingul de sâmbătă, cerând totuşi manifestanţilor să păstreze o distanţă de doi metri între ei şi să poarte mască, măsuri respectate în mare măsură de demonstranţi.

Citește și:  Israelienii manifesteză împotriva guvernului şi corupţiei

Premierul Netanyahu i-a criticat sâmbătă seara pe parlamentari pentru că au respins măsurile de restricţionare a protestelor.”Decizia populistă a parlamentului de a anula limitările impuse de guvern după creşterea infectărilor este total greşită”, a acuzat Netanyahu într-o înregistrare video publicată online.

Mii de protestatari s-au adunat, de asemenea, sâmbătă seara pe platforme online pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de prim-ministru fără a-şi părăsi locuinţele.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close