Europa

Zece tone de deșeuri din sticlă aduse din Grecia, oprite la vama Giurgiu.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 10.000 de kilograme de deșeuri din sticlă, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un șofer român în vârstă de 32 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din sticlă.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, polițiștii au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de 10.000 de kilograme deșeuri din sticlă.

Acestea erau încărcate din Grecia și aveau ca destinație, o societate comercială situată pe teritoriul României, în județul Călărași. Pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul automarfarului a prezentat documentație de notificare pentru circulația transfrontalieră care nu era completă. În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport rutier.

Citește și:  Marea Britanie: Riscul de supraaglomerare a spitalelor fiind în scădere
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close