Ungaria

Viktor Orban: Ucraina nu poate câştiga războiul cu Rusia, e necesar armistiţiu şi reconfigurarea securităţii Europei

Asculta informatia

Ucraina nu poate câştiga războiul cu Rusia, a declarat, marţi, premierul Ungariei, Viktor Orban, pledând pentru negocieri între Kiev şi Moscova în vederea unui armistiţiu şi pentru reconfigurarea arhitecturii de securitate a Europei, informează mediafax.

„La nivel emoţional, este tragic, iar inimile noastre sunt alături de Ucraina. Acest război este un eşec al diplomaţiei şi nu ar fi trebuit să se producă niciodată. Întrebarea centrală nu este cine a invadat pe cine, ci cum pot fi salvate vieţile pierdute dacă acest război continuă”, a declarat Viktor Orban, într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg la Forumul Economic din Qatar.

Premierul Ungariei a subliniat că înţelege „suferinţa” poporului ucrainean, dar a notat că armata ucraineană „nu are nicio şansă de a câştiga războiul” cu Rusia.

Viktor Orban cere negocieri pentru un armistiţiu imediat în Ucraina şi analizarea posibilităţii configurării unei noi „arhitecturi de securitate a continentului european”, potrivit agenţiei de presă MTI.

Poziţia Ungariei diferă de cea a principalelor state europene, care oferă Ucrainei asistenţă militară masivă pentru a respinge invazia militară rusă. Viktor Orban menţine relaţiile cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în pofida sancţiunilor masive impuse de Uniunea Europeană şi de Grupul G7.

Citește și:  Ungaria: Femeile sub 30 de ani cu copii vor fi scutite de la plata impozitului pe venit
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

45 − 36 =

Close