AustriaUngaria

Vicecancelarul austriac: Ungaria ar trebui să fie scoasă din Schengen. Migranții pe acolo trec și ajung în Austria

Asculta informatia

”Problemele legate de dezbaterea privind azilul și Schengen se află de fapt în Ungaria”, afirmă vicecancelarul austriac ecologist Werner Kogler conform Ziarului Românesc din Austria.

“Dacă ar fi să ne ținem de logica ministrului de interne, atunci Ungaria ar trebui să fie scoasă din Schengen. Pentru că majoritatea trecerilor neînregistrate spre Austria au loc de acolo”, susține el.

În ceea ce privește dreptul de veto al Austriei împotriva aderării Bulgariei și României la Schengen, acesta și-a reiterat dorința ca o soluție să poată fi găsită în prima jumătate a anului 2023. Acest lucru trebuie făcut în timpul președinției suedeze a Consiliului sau în semestrul următor. Mai mult, și Țările de Jos să poată fi convinse. În general, problema ar putea fi mai bine rezolvată dacă în țările în cauză ar fi îndeplinite alte condiții, a spus Kogler.

Pe de altă parte, ministrul de interne Gerhard Karner (ÖVP) și-a menținut poziția negativă în mai multe interviuri în presă. Ceea ce este necesar este o protecție a frontierelor externe care să funcționeze din punct de vedere tehnic și juridic, a declarat el în “Presse”. “Experții trebuie să spună cum funcționează tehnic protecția frontierelor. Zid sau gard – aceasta este o discuție filosofică. Trebuie să funcționeze.” El a subliniat pentru “Salzburger Nachrichten” că numai atunci ar putea fi extins spațiul Schengen.

Citește și:  Benzina mai ieftină în Ungaria deși nu e țară petrolieră ca România
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

82 − = 72

Close