EuropaReligie

Vandalismul gherilelor PRO-AVORT: Biserica lui Hristos este atacată: „Ucideți toți naționaliștii creștini”

O biserică catolică din Lansing, Michigan, a făcut publică o înregistrare video de pe camerele de supraveghere care au surprins trei indivizi cu cagule care vandalizează biserica pe 8 octombrie cu graffiti-uri pro-avort și anti-catolici, potrivit National Catholic Register.

Cei trei indivizi pot fi văzuți apropiindu-se pe jos de Biserica Învierii de pe East Michigan Avenue , pictând  cu spray  pe pasarelă, pe uși și pe semnul bisericii înainte de a fugi de la fața locului. Totul s-a întâmplat cu puțin înainte de miezul nopții.

Graffiti-ul conținea mesaje vulgare, pline de ură care indicau că sunt în favoarea avortului și împotriva catolicismului, mesaje ce aminteau de cazul  „Roe vs. Wade” din 1973 al Curții Supreme de Justiție, când a fost legalizat avortul la nivel federal în toată țara, sub pretextul apărării drepturilor femeilor.

Cuvintele „AVORTAȚI” și „MOARTEA NAȚIONALISMULUI CREȘTIN”, au fost scrise cu spray negru pe aleea din fața treptelor de la Biserica Învierii. Vandalii au pictat, de asemenea, o cruce cu o tăietură între cele două afirmații.

Totodată, două cruci roșii răsturnate au fost desenate pe ușile bisericii.

„Ucideți toți naționaliștii creștini” a fost unul dintre mesajele cele mai cutremurătoare de pe zidurile bisericii vandalizate, alături de „Feminism nu fascism”.

„În noaptea de dinaintea vandalizării, o enoriașă și-a oferit mărturia de convertire și vindecare după ce a făcut un avort cu ani în urmă. Cred că, din punct de vedere spiritual, acest lucru [vandalismul] care s-a întâmplat în acea noapte a fost un anumit semn pentru noi că vindecarea pe care o oferă Domnul este ceva ce Satan urăște”, a spus preotul bisericii, părintele Steve Mattson.

Citește și:  Olanda: Portul măştii va rămâne obligatoriu doar în transportul public şi în colegii şi licee

„În loc să fie descurajată de aceste acte de vandalism, parohia simte un avânt și mai mare în susținerea valorilor pro-viață” a adăugat el, după care a promis că se va ruga pentru cei care au săvârșit gestul blasfemiator.

SURSA: activenews.ro

Articole similare

Leave a Reply

Close