Ungaria

Ungaria cere Ucrainei să respecte drepturile minorităților. Inclusiv ale românilor

Asculta informatia

Există un consens general că drepturile minorităţilor etnice fac parte din valorile Europei, în pofida tuturor dezbaterilor cu privire la aceste valori, a afirmat vineri la Budapesta şeful de cabinet al premierului ungar, în cadrul sesiunii plenare a Forumului reprezentanţilor maghiari din Bazinul carpatic (KMKF).

Acesta a adăugat, referindu-se la minoritatea maghiară din Ucraina, că guvernul ungar este loial Ucrainei, care a fost atacată, dar că este „de neconceput ca Ucraina, neglijând valorile europene şi încălcând drepturile comunitare şi individuale, să devină membră a Uniunii Europene”, a consemnat MTI.

„Ne aşteptăm ca Ucraina să reinstituie drepturile colective şi individuale pe care le-a eliminat din 2015”, a spus Gergely Gulyas, adăugând că lipsa acestor drepturi face ca educaţia în limba maternă să fie „extrem de dificilă” în Transcarpatia.

Guvernul ungar cere „încetarea focului şi pace cât mai curând posibil” în Ucraina, poziţie care „nu serveşte doar interesele nostre, ci va salva vieţi ucrainene şi ungare”, a subliniat responsabilul ungar.

Acesta a menţionat că guvernul ungar a condamnat agresiunea rusă şi va primi fără limite refugiaţi din Ucraina, căreia îi va acorda de asemenea ajutor umanitar.

Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a declarat la rândul său la acelaşi eveniment că politicienii ucraineni „trebuie să ştie” că întreaga naţiune maghiară susţine comunitatea maghiară din Transcarpatia şi statul ungar nu va renunţa la protejarea intereselor acestora, în pofida oricăror presiuni.

Kover a subliniat că problema maghiarilor din Transcarpatia nu este doar o chestiune ce priveşte minorităţile, ci este o problemă existenţială în cel mai strict sens al cuvântului, aşa cum problema comunităţilor minoritare native, ce reprezintă peste 10% din populaţia europeană, nu constituie doar o problemă morală, ci una ce ţine de „realpolitik”.

Citește și:  Ungaria și Polonia vor să blocheze bugetul UE

Ceea ce se întâmplă astăzi cu minorităţile naţionale europene se poate întâmpla mâine şi cu naţiunile majoritare, a atenţionat acesta.

Preşedintele legislativului ungar a mai notat în discursul său că, după încheierea războiului din Ucraina, nu va fi posibilă reconstruirea politicii de securitate europene fără o reglementare corectă a problemei drepturilor naţionale.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

25 − = 18

Close