Sanatate

Una din zece femei a suferit un avort spontan

Una din zece femei a suferit un avort spontan, un fenomen ”minimizat prea mult timp”, ce trebuie tratat mai bine, mai ales pe plan psihologic, conform unui raport publicat în The Lancet, citat de AFP, potrivit agerpres.

”De prea mult timp, faptul de a suferi un avort spontan a fost minimizat şi, adesea, nu a fost luat în serios (…). Au trecut vremurile în care femeilor li se spunea ‘încearcă din nou’ ”, se subliniază în editorialul care însoţeşte acest raport publicat în prestigiosul jurnal medical.

Autorii raportului estimează că în fiecare an la nivel mondial au loc 23 de milioane de avorturi spontane, respectiv aproximativ 15% din totalul sarcinilor – ceea ce reprezintă aproximativ ”44 de sarcini pierdute în fiecare minut”, potrivit unuia dintre cele trei studii care compun acest raport.

Pe baza multor alte studii publicate în ultimii 20 de ani, cercetătorii estimează că 10,8% dintre femei au suferit un avort spontan.

Avorturile spontane recurente sunt mult mai puţin frecvente, doar 1,9% dintre femei au suferit două şi 0,7% s-au confruntat cu trei astfel de evenimente.

Anumiţi factori sunt asociaţi unui risc crescut de avort spontan, precum anomalii cromozomiale la făt, vârsta mamei şi, într-o mai mică măsură, cea a tatălui (în special peste 40 de ani), antecedente de avort spontan, un indice de masă corporală foarte scăzut sau foarte ridicat, consumul de alcool, fumatul, stresul, munca pe timp de noapte sau expunerea la pesticide.

În plus, riscul este mai mare la femeile de culoare.

”Deşi avortul spontan are loc cel mai adesea o singură dată, o parte semnificativă a populaţiei va necesita tratament şi îngrijire. În pofida acestui fapt, tăcerea care învăluie avorturile spontane persistă, nu doar în rândul femeilor care le trăiesc, ci şi în rândul îngrijitorilor, al factorilor de decizie politică şi al organizaţiilor de finanţare a cercetării”, explică una dintre cercetătoarele care au redactat studiul, Siobhan Quenby, de la Universitatea din Warwick, în Regatul Unit, citată într-un comunicatul emis de Lancet.

Citește și:  Vaticanul aprobă vaccinurile anti-COVID-19 care folosesc celule prelevate de la fetuşi avortaţi

”Numeroase femei se plâng de lipsa de empatie cu care sunt îngrijite după un avort spontan – unele nu primesc nicio explicaţie, singurul sfat care le este oferit fiind să încerce din nou”, a adăgat Quenby, directoare adjunctă la 04, o organizaţie caritabilă britanică specializată în cercetarea avortului, şi iniţiatoare a raportului.

Autorii raportului recomandă ca femeile care au suferit un avort spontan să beneficieze de o monitorizare minimă, inclusiv de sprijin psihologic pentru cuplu şi de consiliere înaintea unor sarcini ulterioare. Aceste îngrijiri trebuie sporite în cazul femeilor care au avut avorturi spontane multiple.

Semnatarii raportului consideră că este necesară armonizarea acestei monitorizări la nivel global.

În ultimele luni, modelul Chrissy Teigen şi soţia prinţului Harry, Meghan Markle, au dezvăluit că au suferit avorturi spontane. Declaraţiile au fost salutate de asociaţiile de profil, potrivit cărora aceste dezvăluiri contribuie la demontarea unui tabu.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close