AfricaReligie

Un preot a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus. A lăsat în urmă o tânără soţie gravidă

James Sakara, pastorul bisericii Sion din Chadiza, Zambia, şi-a convins congregaţia (organizaţie catolică alcătuită din clerici şi laici) că ar putea învia în trei zile aşa cum a făcut Iisus Hristos şi le-a cerut credincioşilor să-l îngroape sub pământ. Trei zile mai târziu, tânărul de 22 de ani a fost găsit mort de cei care l-au scos de sub pământ, potrivit Daily Star.

Sakara a convins trei membri ai bisericii să asiste la „Învierea” sa, ajutându-l să-i sape un mormânt, relatează presa locală. Înainte de a-şi pune planul în aplicare, acesta a citat din Biblie şi le-a explicat enoriaşilor că instrucţiunile lui Hristros către apostolii săi pentru „a face acest lucru în amintirea Lui” se refereau de fapt la Învierea sa, nu doar la folosirea pâinii şi a vinului la Sfânta Împărtăşanie.

Astfel, cei trei enoriaşi ai lui Sakara i-au legat mâinile apoi l-au îngropat de viu, lăsându-l acolo timp de trei zile. La întoarcere, după ce l-au dezgropat l-au găsit fără viaţă şi au încercat să facă inclusiv alte câteva ritualuri spirituale crezând că acestea o să-l învie.

După mai multe eforturi în zadar, enoriaşii au realizat că încercarea preotului de a recreea Învierea lui Iisus s-a dovedit „ineficientă”. Unul dintre cei trei membri ai bisericii, care s-au oferit voluntari pentru a-l ajuta pe pastor cu experimentul, s-a predat poliţiei. Ceilalţi doi sunt încă daţi dispăruţi şi căutaţi de forţele de ordine.

Potrivit sursei citate, Sakara a lăsat în urmă o tânără soţie gravidă.

Citește și:  Papa Francisc evită mulţimile de credincioşi şi se roagă într-o piaţă din Roma
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close