America

Un judecător al Curţii Supreme a SUA îi oferă lui Trump o victorie parţială în Pennsylvania

Un judecător al Curţii Supreme a Statelor Unite a oferit vineri preşedintelui Donald Trump o victorie parţială temporară în Pennsylvania prin decizia sa conform căreia buletinele de vot sosite prin poştă după 3 noiembrie în acest stat să fie tratate separat de alte buletine de vot, informează AFP, potrivit agerpres.

Magistratul conservator Samuel Alito nu a ordonat însă oprirea numărătorii acestor buletine de vot aşa cum doreşte tabăra republicană a preşedintelui, care nu îşi permite să piardă în acest stat-cheie dacă doreşte un nou mandat la Casa Albă.

Donald Trump continuă să acuze utilizarea votului prin corespondenţă, acuzând fără dovezi această metodă că a generat fraude electorale pe scară largă.

Votul prin corespondenţă este mai popular în rândul democraţilor decât a republicanilor.

Legea electorală din Pennsylvania permite numărarea buletinelor de vot expediate până marţi, 3 noiembrie, şi care au sosit în termen de trei zile după data scrutinului.

Decizia judecătorului Alito confirmă ordinul dat înainte de scrutin de autorităţile locale de a număra separat aceste buletine pentru a le putea retrage din total dacă ar urma să fie invalidate.

Cererea a fost depusă de Partidul Republican din Pennsylvania, care consideră că nu sunt valide aceste voturi – aproximativ 4.000 de voturi conform CNN -, în mare parte favorabile candidatului democrat Joe Biden.

Măsura dispusă de judecătorul Alito este una conservatoare, în aşteptarea examinării cauzei de către Curtea Supremă, în care magistraţii conservatori au în prezent o majoritate solidă.

Citește și:  Tatăl lui Bill Gates a murit la 94 de ani
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close