Franta

Un celebru cântăreț francez revine pe scenă după un tratament împotriva cancerului

Asculta informatia

Cântăreţul Florent Pagny, care a fost nevoit să îşi anuleze o parte a turneului său din 2022 din cauza unui cancer pulmonar, va reveni pe scenă într-o serie de festivaluri în anul 2023, a anunţat artistul, joi, pe reţelele de socializare, informează AFP, potrivit agerpres.

El a făcut publice numele celor 12 festivaluri la care va participa în lunile iunie şi iulie în Franţa şi în Elveţia. Alte concerte vor fi anunţate ulterior, a adăugat starul francez în vârstă de 61 de ani, care nu a făcut precizări despre starea lui de sănătate.

În ianuarie, Florent Pagny anunţase că urma să anuleze cele 30 de concerte pe care le mai avea de susţinut în cadrul turneului său aniversar deoarece trebuia să urmeze un tratament medical împotriva unei tumori canceroase depistate la unul dintre plămâni. În martie, el a participat totuşi la un concert organizat în sprijinul Ucrainei.

Florent Pagny, membru în juriul ediţiei franceze a emisiunii „The Voice”, difuzate de postul de televiziune TF1, a continuat filmările pentru sezonul din 2022, care s-a încheiat în luna mai, însă nu va participa la cel de-al 11-lea sezon al acestui concurs televizat, ce va fi difuzat anul viitor.

Florent Pagny, născut pe 6 noiembrie 1961, este un cântăreţ, compozitor şi actor francez. Printre cele mai cunoscute cântece din repertoriul lui se află piese precum „N’importe quoi”, „Savoir aimer” şi „Ma liberte de penser”, care au ajuns pe primul loc în topul muzical din Franţa. Single-urile sale s-au vândut în peste 6 milioane de copii, iar albumele sale în peste 10 milioane de exemplare.

Citește și:  Franţa: Vara ‘revine’ cu temperaturi de 30 de grade Celsius aşteptate în acest weekend
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

69 + = 78

Close