Africa

Un avion cargo al companiei Ethiopian Airlines a aterizat în urma unei erori pe un aeroport aflat în construcţie în nordul Zambiei

Un avion cargo al companiei naţionale etiopiene Ethiopian Airlines a aterizat în urma unei erori pe un aeroport aflat în construcţie în nordul Zambiei, a anunţat un responsabil din cadrul ministerului zambian al Transporturilor, relatează luni AFP, potrivit agerpres.  

Aeronava a aterizat duminică ”din greşeală” pe pista viitorului Aeroport Internaţional Copperbelt, situat în provincia nordică zambiană cu acelaşi nume, deservită în prezent de Aeroportul Internaţional Simon Mwansa Kapwepwe, aflat la o distanţă de 15 kilometri, a declarat secretarul permanent al Ministerului Transporturilor, Misheck Lungu.

”La momentul aterizării, (pilotul) se afla în legătură cu controlorii de trafic aerian, iar aceştia i-au spus: ”nu te vedem”, a explicat Lungu pentru AFP. ”Aşa că el a coborât orientându-se vizual, deoarece nu a fost ghidat, şi a aterizat pe un aeroport aflat încă în construcţie”, a adăugat reprezentantul.

Lungu a precizat că aterizarea nu a provocat daune, iar anchetatorii urmează să întocmească un ”raport complet” cu privire la acest incident.

Pilotul a reuşit să decoleze din nou către destinaţia iniţială.

Compania Ethiopian Airlines nu a putut fi contactată imediat, notează AFP.

Inaugurarea Aeroportului Internaţional Copperbelt, construit de China, fusese programată iniţial pentru jumătatea anului 2020, însă a fost întârziată de pandemia de COVID-19.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close