Un adolescent italian a câştigat zeci de mii de euro din certificate de vaccinare false – Europa News
Italia

Un adolescent italian a câştigat zeci de mii de euro din certificate de vaccinare false

Autorităţile italiene au depistat un tânăr care s-a îmbogăţit din vânzarea de certificate de vaccinare false, o afacere la care s-a asociat cu piraţi informatici ruşi, cu ajutorul cărora a câştigat în câteva luni zeci de mii de euro şi şi-a cumpărat obiecte de lux, relatează EFE, potrivit agerpres

Adolescentul, în vârstă de 17 ani, care locuia cu părinţii lui şi începuse să achiziţioneze produse cosmetice de lux şi alte articole scumpe, era legătura din Italia a unui grup periculos de piraţi informatici ruşi, specializaţi în falsificarea de certificate de vaccinare anti-COVID-19, potrivit poliţiei italiene.

Cu ajutorul acestei reţele, care i-a procurat peste 20.000 de euro în câteva luni, adolescentul şi-a cumpărat articole de lux, criptomonede, haine de firmă şi tehnologie de vârf, toate confiscate de autorităţi.

Părinţii tânărului au spus că nu ştiau nimic despre activitatea ilegală a fiului lor, crezând că acesta obţinea bani lucrând ca informatician pentru firme de jocuri online, notează poliţia italiană într-un comunicat.

Arestarea tânărului şi descoperirea modului în care acesta opera au fost posibile graţie denunţului unei tinere din Genova, care făcuse apel la acesta pentru a-şi procura un certificat de vaccinare împotriva noului coronavirus, indispensabil în Italia pentru a participa la activităţi sociale.

Tânăra în cauză, de profesie model şi care avea o „aversiune” faţă de vaccin, dorea un certificat fals pentru a putea să meargă la o sală de sport.

Citește și:  Italia. Româncă însărcinată, bătută și jefuită de carabinieri falși: I-au furat 11.000 de euro din geantă
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close