Marea Britanie

UK: Incidentele antisemite s-au înmulţit la Londra în perioada conflictului din Fâşia Gaza

În perioada conflictului de 11 zile dintre Israel şi gruparea palestiniană radicală Hamas în Fâşia Gaza în luna mai au fost înregistrate de patru ori mai multe incidente antisemite decât în orice alt moment din cursul ultimilor trei ani, a informat joi poliţia londoneză, citată de AFP, potrivit agerpres.  

În total, au fost semnalate 87 de incidente antisemite, cu 65 mai mult decât în luna precedentă, în timp ce cea mai mare cifră lunară a fost de 22 de incidente în luna mai 2018, a specificat pentru agenţia de presă britanică PA poliţia londoneză.

‘Acest tip de comportament şi abuz împotriva oricărei persoane sau unui grup nu-şi are locul în oraşul nostru’, a afirmat poliţia din Londra într-un comunicat. ‘Nu îl vom tolera şi vom acţiona rapid şi ferm împotriva oricărui delict semnalat de această natură’, potrivit acesteia.

Această înmulţire a actelor antisemite s-a produs în contextul noului conflict în Fâşia Gaza: în perioada 10-21 mai, între mişcarea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, şi armata israeliană a avut loc un conflict de 11 zile, soldat cu decesul a 260 de palestinieni, între care copii şi combatanţi, şi 13 morţi de partea Israelului, inclusiv un soldat, un copil şi o adolescentă.

Criza a avut numeroase repercusiuni asupra evreilor britanici: la Londra, numele dictatorului nazist ‘Hitler’ a fost scris pe acoperişul unei clădiri, iar asupra unei case locuite de evrei au fost aruncate pietre.

Un rezident din cartierul Stamford Hill, în nordul Londrei, unde locuieşte o importantă comunitate evreiască hasidică, a declarat că au fost perforate pneurile a peste 30 de autoturisme aparţinând evreilor.

Citește și:  Sărăcie puternica in Anglia: 2 milioane de familii afectate

Poliţia a arestat patru persoane după difuzarea unei înregistrări video în care acestea apăreau proferând insulte antisemite dintr-o maşină. De asemenea, doi bărbaţi au fost inculpaţi după ce au atacat un rabin, care a fost lovit la cap cu o cărămida lângă sinagoga sa.

Potrivit Community Security Trust (CST), asociaţia care militează împotriva antisemitismului împotriva evreilor britanici, 116 incidente au fost raportate de-a lungul Regatului Unit între 8 şi 19 mai.

Premierul Boris Johnson a condamnat valul ‘intolerabil’ de incidente antisemite, în timp ce primarul Londrei, Sadiq Khan, a sporit patrulele poliţiei în cartierele locuite de evrei.

CST a înregistrat 1.668 de incidente antisemite în Regatul Unit în 2020, a treia cea mai mare cifra anuală, şi 1.813 în 2019.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close