Europa

UE nu va lua parte la Conferinţa de la Damasc referitoare la refugiaţi

Uniunea Europeană nu va lua parte la conferinţa despre refugiaţi organizată la 11 şi 12 noiembrie de Siria la Damasc cu sprijinul Moscovei, deoarece nu sunt întrunite condiţiile participării sale, a anunţat marţi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit  agerpres.

Regimul sirian i-a invitat pe Borrell şi pe miniştrii de externe din mai multe state membre ale UE să participe la această conferinţă pe teme întoarcerii refugiaţilor.

„UE şi statele sale membre nu vor participa”, a precizat Borrell, citat într-un comunicat.

„Un astfel de eveniment este prematur”, a spus şi purtătorul său de cuvânt, Peter Stano. „Priorităţile sunt următoarele: condiţii pentru întoarcere sigure, voluntare şi demne în regiunile de origine, în conformitate cu dreptul internaţional, şi acces nerestricţionat pentru refugiaţi în regiunile lor din Siria”, a adăugat el.

Conflictul sirian a determinat din 2011 mai mult de jumătate din populaţia siriană de dinainte de război să ia calea exilului, dintre care peste 5,5 milioane s-au refugiat în străinătate, în special în ţările vecine, conform Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

„Condiţiile actuale din Siria nu se pretează promovării unei întoarceri voluntare la scară largă, în condiţii de securitate şi de demnitate conforme cu dreptul internaţional”, a mai afirmat Borrell.

„Întoarcerile limitate care au avut loc ilustrează numeroasele obstacole şi ameninţări care încă apasă asupra revenirii persoanelor strămutate şi refugiate, în special încorporarea forţată, detenţia fără discernământ, dispariţiile forţate, tortura, violenţele fizice şi sexuale, discriminarea în privinţa accesului la locuinţă, la pământ şi la proprietate, precum şi insuficienţa sau absenţa serviciilor de bază”, a explicat el.

Citește și:  Olanda: Cartea de identitate nu va mai menționa sexul cetățenilor, cel puțin așa vrea ministrul Educației

„Ne reiterăm apelul urgent către regim şi comanditarii săi să se angajeze pe deplin şi cu bună-credinţă în lucrările Comisiei Constituţionale, precum şi în toate celelalte chestiuni menţionate în Rezoluţia 2254 a Consiliului de Securitate al ONU, în special eliberarea de deţinuţi”, a concluzionat şeful diplomaţiei europene.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close