Stiri externe

Turcia: Un bebeluş a fost vaccinat ‘din greşeală’ împotriva COVID-19

Un bebeluş de o lună a fost vaccinat „din greşeală” în Turcia împotriva COVID-19, însă se simte bine de atunci, a dezvăluit joi un medic care i-a urmărit evoluţia, provocând o vie emoţie în jurul primului caz cunoscut în lume de vaccinare a unui sugar împotriva coronavirsului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Un bebeluş de o lună a fost vaccinat din greşeală împotriva COVID-19 în iulie, în loc să primească un vaccin împotriva hepatitei”, a declarat pentru AFP Zafer Kurugol, specialist în boli infecţioase de la Universitatea Egee, care continuă să monitorizeze starea copilului.

Potrivit lui Zafer Kurugol, cadrul medical din regiunea Izmir care a administrat vaccinul a realizat imediat greşeala şi a alertat autorităţile.

Transferat la Spitalul Universitar Egee, bebeluşul a fost supus mai multor teste, inclusiv monitorizarea ritmului cardiac.

Plasat sub supraveghere medicală, medicii nu au constatat efecte negative după o săptămână.

„A părăsit spitalul la fel cum a sosit, perfect sănătos. (…) Nu a avut nici măcar efectele secundare pe care le observăm uneori la adulţi, precum febra. El a fost alăptat în continuare fără nicio problemă”, a dat asigurări medicul Kurugol.

În prezent în vârstă de 4 luni, bebeluşul continuă să fie examinat cu regularitate de către medic şi starea lui de sănătate este în continuare bună.

Analizele au arătat că a dezvoltat anticorpi împotriva COVID-19, a adăugat specialistul în boli infecţioase care nu a dorit să dezvăluie numele vaccinului administrat.

Două tipuri de vaccin, BioNTech/Pfizer şi CoronaVac, sunt utilizate în prezent în Turcia.

Citește și:  Israel: Mii de evrei au venit la Zidul Plângerii pentru a celebra tradiţionala ceremonie Birkat Cohanim
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close