Turcia

Turcia: Profesorii vor fi vaccinaţi înainte de redeschiderea şcolilor

Profesorii din Turcia vor fi vaccinaţi anti-COVID19 în februarie pe fondul pregătirilor pentru o redeschidere graduală la nivel naţional a şcolilor de la 1 martie, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Ziya Selcuk, potrivit Reuters şi agerpres.

Preşedintele Tayyip Erdogan a anunţat redeschiderea luni după o şedinţă de cabinet, precizând că în unele sate mici şcolile generale se vor redeschide la 15 februarie, în timp ce pentru alte clase şi grupe de vârstă, cursurile faţă în faţă se vor relua pe 1 martie.

„Planificăm să administrăm vaccinuri profesorilor noştri, care vor începe orele faţă în faţă, pe parcursul lunii februarie”, a precizat ministrul.

Elevii din şcolile primare vor participa la ore de două ori pe săptămână, iar cei din clasele 8 şi 12 – care se pregătesc pentru examenele de admitere la liceu, respectiv, la universitate – vor veni la şcoală în fiecare zi.

Un „program cuprinzător” a fost planificat pentru a recupera pierderile cauzate de pandemie, a precizat Selcuk, adăugând că elevii nu vor fi trecuţi ca absenţi, dacă părinţii aleg să continue orele online.

Turcia a raportat până acum aproape 2,5 milioane de infectări şi peste 26.000 de decese cauzate de COVID-19 din martie anul trecut. Până în prezent, circa 2,2 milioane de turci au fost inoculaţi cu vaccinul dezvoltat de Sinovac Biotech Ltd din China, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii.

Turcia a închis şcolile la scurt timp după apariţia focarului de COVID-19 şi a amânat redeschiderea acestora.

Citește și:  Turcia acuză Franța că încearcă să consolideze prezenţa rusă în Libia
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close