America

Trump îl consideră pe Biden responsabil pentru avansul militar al talibanilor în Afganistan

Fostul preşedinte republican american Donald Trump l-a făcut joi responsabil pe succesorul său democrat Joe Biden pentru avansul militar al talibanilor în Afganistan, relatează AFP, potrivit agerpres.    

”Dacă aş fi fost acum preşedinte, lumea ar fi ştiut că retragerea noastră din Afganistan ar fi fost supusă unor condiţii”, a scris Trump într-un comunicat. ”Ar fi fost o retragerea mult diferită şi mult mai reuşită şi talibanii ştiau asta mai bine ca oricine”, a susţinut el.

”Am avut personal discuţii cu liderii talibani, care ar fi înţeles că ceea ce ei fac astăzi nu ar fi fost tolerat”, a asigurat fostul preşedinte.

Talibanii au cucerit joi oraşul strategic Ghazni, la circa 150 de kilometri sud-vest de Kabul, şi se apropie periculos de capitală după ce au cucerit în numai câteva zile cea mai mare parte a jumătăţii de nord a ţării.

Donald Trump, care deşi a pierdut alegerile prezidenţiale rămâne o forţă în Partidul Republican, nu a detaliat cum ar fi împiedicat el avansul insurgenţilor talibani. Sub autoritatea sa Statele Unite au semnat pe 29 februarie 2020 acordul cu talibanii prin care Washingtonul se angaja să retragă trupele americane din Afganistan până pe 1 mai 2021.

În contrapartidă, talibanii s-au angajat să înceapă negocieri de pace cu guvernul afgan, să se abţină de la atacuri asupra trupelor şi intereselor americane în Afganistan şi să taie legăturile cu al-Qaida.

După semnarea acordului, administraţia Trump a redus puternic prezenţa militară americană în Afganistan, astfel că pe 20 ianuarie, ziua învestirii lui Joe Biden, misiunea militară a SUA mai cuprindea doar circa 2.500 de militari şi 16.000 de membri ai personalului auxiliar civil.

Citește și:  Joe Biden a căzut în timp ce urca în avionul Air Force One

Odată instalat la Casa Albă, Joe Biden a suspendat retragerea militarilor americani, pentru a analiza situaţia. Dar în aprilie a confirmat retragerea militară totală a SUA din Afganistan.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close