America

Trump a semnat patru decrete în vederea ieftinirii preţului medicamentelor prescrise pe bază de reţetă

Preşedintele american Donald Trump a semnat patru decrete în vederea ieftinirii preţului medicamentelor prescrise pe bază de reţetă, în contextul în care poartă o campanie aprigă în vederea realegerii sale în noiembrie şi unor critici dure cu privire la modul în care gestionează epidemia covid-19, relatează Reuters, via news.ro .

Unul dintre decrete permite importul unor medicamente mai ieftine din ţări precum Canada, altul prevede reduceri de preţ acordate de grupuri farmaceutice – în prezent controlate de către intermediari -, toate în beneficiul pacienţillor, a subliniat Trump.

Alt decret ieftineşte insulina.

Conducătorii marilor grupuri farmaceutice au cerut să se organizeze o reuniune în vederea discutării unor mijloace de ieftinire a medicamentelor, a precizat locatarul Casei Albe.

”Noi îi punem pe pacienţi înainte lobbyiştilor, pe cetăţenii în vârstă înaintea intereselor private şi punem America mai întâi”, a declarat Donald Trump.

Locatarul Casei Albe, care este criticat din cauza creşterii numărului contaminărilor cu noul coronavirus în Statele Unite şi care este devansat în sondaje de rivalul său democrat Joe Biden în alegeri, a cerut Congresului să ieftinească medicamentele.

Citește și:  Black Lives Matter atacă violent Pastorul și batjocoresc cumplit membrii Bisericii Baptiste
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close