Trei sferturi din populaţia Franţei, complet vaccinată împotriva coronavirusului – Europa News
Franta

Trei sferturi din populaţia Franţei, complet vaccinată împotriva coronavirusului

Franţa şi-a vaccinat cu schema completă trei sferturi din populaţie împotriva coronavirusului, potrivit cifrelor oficiale publicate miercuri, relatează dpa, potrivit agerpres

Însă, în pofida numărului mare de persoane care au fost vaccinate cu două doze, rămân în continuare îngrijorări cu privire la grupurile de persoane în vârstă şi vulnerabile care sunt mai mult mai predispuse să se îmbolnăvească.

„Este important ca un număr cât mai mare de persoane cu vârsta peste 65 de ani să se vaccineze cu a treia doză”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, menţionând că numărul infectărilor este în creştere.

Obligativitatea purtării măştii va fi reintrodusă în şcolile primare în 39 de departamente după vacanţa de toamnă, săptămâna viitoare.

Rata de incidenţă pe şapte zile – numărul de noi infectări într-o săptămână la 100.000 de locuitori – a ajuns acum din nou la 60 în Franţa.

Numărul de pacienţi cu coronavirus care necesită spitalizare pentru tratament a înregistrat o creştere uşoară, potrivit autorităţilor.

Citește și:  Guvernul francez desființează organizația Liga de Apărare Neagră Africană din cauza apelurilor sale ‘la ură’
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close