Romania

TRAIAN BASESCU: „Unde sunt premierul și președintele? S-au ascuns și îl lasă pe Arafat. Asta e lașitatea politicienilor!”

Traian Băsescu i-a criticat dur pe cei aflați la putere, într-o intervenție în direct la România Tv, spunând că s-au luat niște decizii lipsite de orice raționament.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, spune că decizia redeschiderii școlilor pe 8 februarie, în condițiile în care alte țări din Europa intraseră deja în valul trei al pandemiei de coronavirus, a fost una foarte proastă și că din acest motiv situația în țara noastră s-a agravat.

„Cât de prost trebuie să fii să deschizi școlile când vezi că Europa a intrat în valul 3, când tu ai deja 900 de oameni la Terapie Intensivă. Și tu să relaxezi măsurile în 8 februarie. Cât trebuie să fii de lipsit de logică? Era clar că vine și la noi valul al treilea. S-au luat niște măsuri fără sens în această situație”, a declarat Traian Băsescu la RomâniaTv.

De asemenea, Băsescu a vorbit și despre noile restricții impuse de Guvern care au scos oamenii în stradă în mai multe orașe din țară. Sute de persoane au ieșit la protest în Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara și Brăila pentru a manifesta față de noile restricții și a cere demisia lui Raed Arafat. Majoritatea tinerilor aflați la protest au scandat: „Libertate” sau „Arafat, du-te acasă că de tine nu ne pasă”.

„Românului, când i se impun restricții, vor să-l vadă pe președinte, pe premier, pe cei pe care i-au ales. Nu se poate. În momente de crize, aleșii trebuie să-și asume dialogul și răspunderea. Cine e prim-ministrul țării? Se numește Cîțu, da? Oamenii în stradă strigă „Jos, Arafat”, care e subordonatul lui Cîțu. Unde e președintele? Cei de sus s-au ascuns și îl lasă pe Arafat, care nu are responsabilitate pentru criză, el e doar un instrument în criză. Responsabilitatea o au președintele și premierul. Avem niște responsabilități stabilite de Constituție. Cei aleși trebuie să stea de vorbă cu populația! Ce autoritate i-a dat Constituția lui Arafat? Asta e lașitatea politicienilor!”, a transmis Traian Băsescu.

Citește și:  Polonia: Noi proteste împotriva limitării dreptului la avort
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close