Romania

Terminam ANUL 2021 fara CERTIFICATUL NAZI-COVID

Peste jumătate dintre români nu sunt de acord cu introducerea certificatului verde

Asculta informatia

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la Vâlcea, întrebat dacă mai poate fi aprobat certificatul verde până la finalul acestui an, că nu crede că se mai poate aproba, pentru că Parlamentul a intrat în vacanţă.

“Dacă vă referiţi la săptămâna aceasta, nu cred că va fi adoptat”, a spus premierul, despre posibilitatea ca acest certificat verde să fie aprobat în Parlament, până la finalul anului, el precizând că Parlamentul a intrat în vacanţă.

Şeful Executivului a precizat că există o ordonanţă de urgenţă în Parlament şi un proiect de lege în Parlament.

”Până ce nu se finalizează unul dintre ele, decizia a rămas să fie luată în funcţie de situaţie şi, în funcţie de situaţie, vom proceda în aşa fel încât ceea ce există ca măsuri în momentul de faţă să poată fi aplicate”, a mai spus premierul.

Şeful Executivului a mai declarat că în fiecare zi discută cu ministrul Sănătăţii tot ceea ce au de făcut astfel încât să pregătească întreg sistemul sanitar pentru a face faţă noului val al pandemiei.

Coaliţia de guvernare a renunţat la intenţia de a aproba proiectul certificatului verde într-o sesiune extraordinară, în această săptămână, după ce liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că prevederile din proiect privind condiţionarea accesului la locul de muncă de certificat este neconstituţională.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, încă din acel moment, că este dispus să demisioneze dacă nu este aprobat proiectul certificatului COVID.

Citește și:  Israelul ridică majoritatea restricțiilor legate de certificatul verde
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

38 + = 45

Close