Rusia

Rusia acuză Occidentul că încearcă să prelungească conflictul din Ucraina

SUA şi alte ţări occidentale fac totul pentru a prelungi operaţiunea militară rusă în Ucraina, transmite marţi agenţia de presă rusă oficială TASS, care îl citează pe ministrul apărării rus Serghei Şoigu, potrivit Reuters şi agerpres.

„Volumul în creştere a livrărilor de arme străine demonstrează clar intenţia lor de a provoca regimul de la Kiev să lupte până la ultimul ucrainean”, a afirmat Şoigu, în ceea ce par a fi primele declaraţii făcute de la sfârşitul lunii martie, de când a dispărut din atenţia opiniei publice, ceea ce a dat naştere la o serie de zvonuri.

Rusia vrea „să elibereze” pe cale militară Donbasul, Moscova considerând această regiune ca fiind independentă de Ucraina, a afirmat marţi ministrul rus al apărării, insistând că Occidentul „face să dureze” conflictul din Ucraina prin livrarea de arme Kievului, potrivit AFP.

„Armata rusă execută sarcini stabilite de comandantul suprem al armatei (preşedintele Vladimir Putin) pentru operaţiunea militară specială. În consecinţă, planul de eliberare a ‘republicilor populare’ Doneţk şi Lugansk este pus în aplicare”, a spus potrivit agenţiilor de presă ruse Serghei Şoigu, care a vorbit la o reuniune la care au fost prezenţi înalţi responsabili din Ministerul Apărării şi din armată, între care şeful Statului Major, Valeri Gherasimov.

Acuzând Ucraina de orchestrarea unui „genocid” al rusofonilor, Vladimir Putin a recunoscut independenţa „republicilor” separatiste Doneţk şi Lugansk din regiunea Donbas, în estul Ucrainei.

Vasta ofensivă lansată în 24 februarie, calificată de Moscova drept „operaţiune militară specială” urmăreşte oficial să-i apere pe separatişti şi să extindă teritoriile aflate sub controlul lor.

Citește și:  Invazie sau nu, războiul ştirilor false a început deja între Rusia şi Ucraina

Rusia a trimis SUA o notă diplomatică în care avertizează cu privire la „consecinţe imprevizibile” dacă NATO va continua să furnizeze arme Ucrainei, a relatat săptămâna trecută Washington Post, care intrase în posesia unei copii a documentului rusesc.

Ulterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a confirmat că astfel de note au fost trimise „tuturor ţărilor, inclusiv Statelor Unite”, conform agenţiilor de presă ruse oficiale.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close