America

SUA au reintrat oficial în Acordul de la Paris

Statele Unite au reintrat oficial vineri în Acordul de la Paris privind protecţia climei, la aproape o lună după ce preşedintele democrat Joe Biden şi-a preluat mandatul şi a promis imediat că Washingtonul va relua acest angajament, transmite  agerpres

„Intrarea noastră în Acord în 2016 a fost crucială – şi reintrarea noastră de astăzi este de asemenea crucială -, însă ce vom face în următoarele săptămâni, luni şi ani este şi mai important”, a transmis într-un comunicat secretarul de stat Antony Blinken.

„Schimbarea climatică şi diplomaţia ştiinţifică nu mai pot fi din nou accesorii în discuţiile noastre privind politica externă”, a adăugat el.

Acordul de la Paris a fost negociat în al doilea mandat al administraţiei lui Barack Obama, când Biden era vicepreşedinte.

Fostul preşedinte american Donald Trump a scos SUA din acord în 2017, spunând că acesta introduce prea multe limite pentru afacerile americane. Retragerea SUA din acord a fost oficializată în noiembrie 2020.

SUA sunt singura ţară dintre cele 196 de semnatare care au părăsit acordul. SUA sunt în acelaşi timp şi cel mai mare emiţător de emisii de carbon din lume.

Cu toate acestea, Biden este un susţinător vocal al acordurilor multilaterale şi al diplomaţiei şi a semnalat că schimbările climatice sunt o chestiune pe care o ia în serios.

El l-a numit pe fostul secretar de stat John Kerry ca reprezentant special pentru schimbări climatice şi i-a oferit un rol în Consiliul Naţional de Securitate al SUA.

Reintrarea în Acordul de la Paris a fost una dintre primele decizii în calitate de preşedinte ale lui Biden.

 

Citește și:  Lideri religioși din SUA îndeamnă credincioșii să se vaccineze
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close