Suedia redeschide şcolile cu măsuri de prevenţie, dar fără obligativitatea testelor – Europa News
Europa

Suedia redeschide şcolile cu măsuri de prevenţie, dar fără obligativitatea testelor

Elevii suedezi revin de luni în şcoli după vacanţa de iarnă, cu măsuri de prevenţie împotriva COVID-19 pentru a stăvili răspândirea coronavirusului, dar fără teste antigen ca în majoritatea ţărilor vecine, relatează EFE, potrivit agerpres.  

Spre deosebire de Norvegia şi Danemarca, unde cursurile au fost reluate săptămâna aceasta, autorităţile suedeze recomandă elevilor şi personalului din educaţie să efectueze teste pentru COVID-19 înainte de redeschiderea centrelor de învăţământ.

Agenţia Naţională de Sănătate Publică (FHOM) a considerat că este vorba de o procedură puţin eficientă şi a recomandat efectuarea de teste doar în cazul prezentării de simptome.

Federaţia Profesorilor Suedezi şi-a exprimat săptămâna aceasta îngrijorarea faţă de reluarea cursurilor şcolare şi a solicitat teste, inclusiv pentru persoanele care nu prezintă simptome, dar care au intrat în contact cu persoane contagiate cu COVID-19.

Autorităţile suedeze au insistat asupra activităţilor şcolare în exterior şi pe menţinerea distanţei între elevii din clase diferite pentru a frâna transmiterea coronavirusului.

Suedia a reuşit până în prezent să evite valul patru al pandemiei, care afectează ţările vecine de la începutul lunii decembrie, însă săptămâna aceasta autorităţile au raportat cele mai mari cifre de contagieri din întreaga pandemie, în paralel cu o creştere a numărului de spitalizări.

Citește și:  Peter Szijjarto: "Amânarea lansării negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE este incorectă"
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close