Sanatate

STATUL ROMAN DE RAHAT! Dacă prima doză a vaccinului a fost făcută peste hotare, în România ea nu este valabilă

Cercetătorul român la Cambridge, Marea Britanie, Mircea Iliescu, a trecut printr-o situaţie care arată că statul român nu recunoaşte statutul de persoană vaccinată cu schema completă, dacă prima doză de ser anti-COVID este făcută peste hotare.

Cu toate că în Registrul naţional de vaccinare figurează cu o singură doză, românul a făcut demersuri pe lângă autorităţile britanice astfel încât să obţină dovada că e imunizat.

Cercetătorul Mircea Iliescu a ales să îşi facă doza de rapel în România, deoarece s-a întors în ţară pentru două luni. El s-a gândit să facă rapelul anti-COVID, pentru a respecta intervalul de timp recomandat între cele două doze. Numai că la centrul de vaccinare a aflat că nu i se poate emite adeverinţa de vaccinare, deşi medicii i-au administrat doza de rapel.

„M-am prezentat la un centru de vaccinare în Bucureşti, mi s-a explicat că ei îmi fac rapelul fără probleme, dar că nu au cum să-l bage în sistem ca rapel, chiar dacă ei văd dovada primei vaccinări din Marea Britanie. Mi-au scris doar de mână o adeverinţă”, a povestit cercetătorul Mircea Iliescu. El spune că a vrut să atragă atenţia asupra acestei anomalii şi are speranţa că se va rezolva.

„Suntem mulţi români care trăim între două ţări şi suntem în situaţia asta. Cred că o echipă de IT-işti ar reuşi să găsească o soluţie pentru a recunoaşte vaccinarea şi din ţările terţe şi sunt oameni de la Institutul de Sănătate Publică capabili să recunoască documentele oficiale pe care noi le avem. Am înţeles că se şi lucrează la asta”, a mai spus acesta.

Statul britanic a recunoscut fără probleme a doua doză de vaccin făcută în România

Cercetătorul român a făcut o cerere către Registrul naţional de Vaccinări pentru a-i fi recunoscute ambele doze şi să primească certificatul că e imunizat. A primit un răspuns din care reiese că statul român nu recunoaşte documentul emis în Marea Britanie, care este acum un stat terţ, adică din afara UE . „Pentru a vă oferi ceea ce doriţi dumneavoastră, trebuie să existe nişte informaţii oficiale, agreate la nivelul tuturor statelor, să avem siguranţa că dovezile prezentate de toţi cetăţenii din diaspora sunt cele oficiale, iar sistemele informatice să fie interconectate”, a fost răspunsul pe care românul l-a primit de la autorităţile române.

Numai că, statul britanic a recunoscut fără probleme a doua doză de vaccin făcută în România şi urmează să îi fie actualizat statutul în registrul electronic ca având ambele doze făcute, notează Adevărul.

Citește și:  Alergii grave urmează să fie adăugate pe lista cu posibile efecte secundare ale vaccinului AstraZeneca
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close