Europa

Statiunile de schi din SERBIA deschise in ciuda pandemiei

Serbia este una dintre puţinele ţări europene care şi-a deschis centrele de schi pentru public în pofida noului coronavirus, însă autorităţile sunt atente să aplice măsurile de precauţie pentru a ţine sub control pandemia care provoacă mii de infecţii zilnic.  

Cu un traseu de pârtii în lungime de 35 de kilometri şi 25 de teleschiuri, staţiunea Kopaonik, aflată la graniţă cu Kosovo, este cea mai mare staţiune de schi din ţară.

”Oamenilor nu ar trebui să le fie teamă, schiul în sine este unul dintre cele mai sigure sporturi”, a spus Filip Filipovic, instructor de schi la Kopaonik. ”Oamenii folosesc mănuşi, măşti sau eşarfe şi ochelari”.

Săptămâna trecută, odată cu începerea vacanţei şcolare, staţiunea Kopaonik a fost invadată de un număr ridicat de turişti. Au fost introduse noi măsuri de precauţie, hotelurile permiţând doare celor cazaţi în unitate accesul în restaurante sau cafenele.

Hotelurile au limitat totodată numărul de persoane care aveau acces în centrele de spa. Instalaţiile de telescaun funcţionează la jumătate din capacitate, fiind permis accesul unui număr de doar trei persoane într-un scaun cu şase locuri.

”Îmi place atât de mult schiul încât am renunţat la frica (infectării cu coronavirus). Ne protejăm, purtăm măşti”, a spus Nadja, o turistă din oraşul Nis, din sudul Serbiei.

În ciuda lockdownului impus în urmă cu două săptămâni, schiorii pot în continuare să-şi cumpere cafea, ceai sau vin fiert, pe care să le ia la pachet.

”Dacă respectăm toate măsurile, sperăm să avem un sezon plin de succes”, a spus Dejan Cika, directorul companiei sârbe de stat care administrează pârtiile de schi.

Citește și:  Serbia SUSPENDĂ vaccinarea gratuită a cetăţenilor străini

”Ne aşteptăm să vedem mai mulţi turişti pe munţii din Serbia întrucât mulţi dintre cei care obişnuiau să meargă în străinătate vor rămâne în ţară”, a spus acesta.

Luni, Serbia a raportat 3.685 de infecţii cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore şi 47 de decese. De la debutul pandemiei, circa 300.000 de oameni din ţară, inclusiv peste 3.000 de asistente medicale şi medici, s-au infectat, iar 2.733 au decedat. Spitalele funcţionează la capacitate maximă.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close