Asia

Sri Lanka: Securitate întărită în jurul bisericilor la doi ani de la atentatele sinucigaşe jihadiste

Securitatea a fost întărită duminică în jurul bisericilor din Sri Lanka cu ocazia ceremoniilor de Paştele catolic, la doi ani după atentatele sinucigaşe jihadiste care au făcut 279 de morţi în aprilie 2019, a informat poliţia, transmite AFP, potrivit agerpres

Mai mult de 12.500 de poliţişti înarmaţi, sprijiniţi de militari, au fost desfăşuraţi duminică în proximitatea celor aproape 2.000 de biserici din ţară.

În aprilie 2019, duminica Paştelui a fost însângerată de atentate sinucigaşe comise în trei biserici şi trei hoteluri de lux. Cel puţin 279 de oameni au fost ucişi şi în jur de 500 răniţi în aceste atacuri.

Duminică, poliţia verifica identitatea credincioşilor şi conţinutul bagajelor înainte de a permite participarea la slujba din biserica Sfântul Sebastian, în nordul capitalei Colombo, unde în 2019 au fost ucise 115 persoane.

Peste 200 de arestări au avut loc în legătură cu aceste atentate, atribuite unei organizaţii jihadiste locale, însă nimeni nu a fost inculpat până acum.

Biserica catolică face presiuni asupra guvernului pentru urmărirea în justiţie a responsabililor atacurilor, precum şi a celor care nu au reuşit să le împiedice.

Duminică, afişe cu apeluri la justiţie erau lipite în exteriorul bisericii Sfântul Sebastian, plină de credincioşi.

Şeful Bisericii catolice din Sri Lanka, cardinalul Malcolm Ranjith, a dat recent termen guvernului până la 21 aprilie pentru ca ancheta să avanseze, în caz contrar urmând să cheme la manifestaţii în întreaga ţară.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close