SPANIA: O persoană murit în urma inundaţiilor severe – Europa News
Spania

SPANIA: O persoană murit în urma inundaţiilor severe

Inundaţiile severe care s-au produs în regiunea Navarra din nordul Spaniei au avariat numeroase automobile şi locuinţe şi au ucis cel puţin o persoană vineri, după ce ploile abundente provocate de furtuna Barra au făcut ca râurile locale să iasă din matcă, informează Reuters, potrivit agerpres

Poliţia spaniolă a anunţat că o persoană din orăşelul Sunbilla a murit vineri după-amiază după ce o alunecare de teren a provocat prăbuşirea acoperişului unei clădiri aflate în perimetrul fermei sale.

În Pamplona, capitala regiunii Navarra, localnicii s-au deplasat în caiace pe o stradă centrală, vâslind pe lângă o bancă inundată, în timp ce membrii echipajelor de intervenţie au plonjat în apa care le ajungea până la talie pentru a transporta pompele necesare evacuării apei din acea clădire.

În centrul oraşului Villava, aflat în proximitatea Pamplonei, nivelul apei a urcat până la acoperişurile caselor.

Guvernul regional spaniol a decretat o alertă de inundaţii de nivel 2, iar condiţiile meteorologice vor rămâne asemănătoare şi sâmbătă, când când specialiştii se aşteaptă ca viiturile să se îndrepte spre sud, către oraşul Peralta.

„Problema nu constă atât în cantitatea de precipitaţii, cât în nivelul râurilor”, a declarat secretarul regional de Interne, Amparo Lopez, în faţa reporterilor.

După ce un val de frig a făcut ca temperaturile să scadă brusc în întreaga Spanie, furtuna Barra a adus în această ţară ploi torenţiale şi a topit zăpada şi gheaţa de la altitudinile înalte, provocând o creştere rapidă a nivelului râurilor.

Citește și:  Spania plafonează prețurile gazelor naturale si reduce taxele
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close