Şoşoacă şi-a pus BOTNIŢĂ la gură la şedinţa solemnă a Parlamentului – Europa News
Romania

Şoşoacă şi-a pus BOTNIŢĂ la gură la şedinţa solemnă a Parlamentului

Senatoarea ex-AUR Diana Şoşoacă s-a prezentat, luni, în şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei, cu o botniţă pe faţă, criticându-i pe parlamentarii care au cerut schimbarea Constituţiei.

De asemenea, senatoarea i-a acuzat pe politicienii români că, timp de 30 de ani, au încălcat pas cu pas Constituţia.

În continuare, redăm pasaje din discursul susţinut de Şoşoacă de la tribuna Parlamentului:

Am asistat aici, am înţeles, la o şedinţă solemnă prin care aniversăm Constituţia România. La mulţi ani popor român pentru Sf. Nicolae. Cei care nu aplaudaţi probabil că vă trebuie o nuia pentru Sf. Nicolae.

Asistăm, astăzi, la o aşa-zisă aniversare a Constituţiei că nu am auzit aici decât denigrări ale Constituţiei şi solicitări de schimbare. E ca şi când aniversezi 30 de ani de căsătorie şi anunţi divorţul. Asta aţi făcut astăzi. Aţi pângărit Constituţia României, pe care ar trebui să o cunoaşteţi cu toţi. Mai presus de Constituţie nu este decât Dumnezeu şi Biblia. Atât. De 30 de ani încălcaţi pas cu pas Constituţia. În ultimii 2 ani, aţi omorât-o.

Astăzi, ziua acestei şedinţe solemne, în care văd că cea mai mare parte a guvernului a plecat, mulţi invitaţi au plecat. Domnul preşedinte nu participă pentru că nu îi place să participe la astfel de evenimente.

De 30 de ani spuneţi că o respectaţi. Nu aţi respectat nimic. Sunt peste 30% dintre români care trăiesc sub pragul sărăciei. Unde, cine a plătit vreodată pentru încălcarea Constituţiei?

Stimaţi domni, care râdeţi şi vorbiţi în primele bănci, v-am urmărit pe toţi. Nu aţi avut bunul simţ să vă ascultaţi niciodată în tăcere unii pe alţii. E o chestie de educaţie. Sunt cei şapte ani de acasă. Nu puteţi în ditai Parlamentul României, legislativul României, să vă comportaţi în felul ăsta şi să nu vă ascultaţi, să vă acordaţi măcar şansa la drept de liberă exprimare şi la opinie.

Dar nici nu putem să acceptăm să venim la aniversarea Constituţiei în care toţi cereţi schimbarea Constituţiei, pentru că pe această Constituţie aţi jurat în acest mandat, nu să o schimbaţi ci să o respectaţi.

I-am cerut Sfântului Nicolae să îmi dea un cadou pentru aniversarea Constituţiei României. Asta mi-a lăsat. Este o botniţă prin care Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale au fost anulate de Parlament, de către preşedinte şi Guvern. Şi rog aici reprezentantul CCR să aibă mai mult curaj, aşa cum a avut în decizia în care a menţionat că starea de alertă încalcă statul de drept este creată artificial şi nu există fundament constituţional pentru existenţa acesteia. Trăiască România liberă! Jos botniţa!

Citește și:  Orgie cu 25 de persoane a fost întreruptă vineri de polițiști în centrul Bruxelles-ului. Participau politicieni și europarlamentar
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close