Europa

Norvegia trece la relaxarea restricţiilor

Norvegia a anunţat miercuri o uşoară relaxare a restricţiilor sanitare de Crăciun şi a majorat la zece numărul maxim de invitaţi la petrecerile de sfârşit de an, informează AFP, potrivit agerpres.

Recomandările actuale limitează la cinci numărul de persoane ce pot fi invitate la masă, cu condiţia respectării distanţei de cel puţin un metru. Această reglementare va rămâne în vigoare până în 2021, însă în timpul sărbătorilor de iarnă se va permite cu titlu de excepţie invitarea a maxim zece persoane, a precizat guvernul norvegian.

Cu toate acestea, distanţarea fizică va trebui menţinută. „Va trebui să improvizaţi şi poate să lungiţi un pic masa anul acesta”, a declarat premierul norvegian Erna Solberg în timpul unei conferinţe de presă.

De asemenea, călătoriile nu sunt recomandate, atât în interiorul ţării cât şi în străinătate, după acestea din urmă fiind în general necesară plasarea în carantină.

Chiar dacă nu a impus o carantină la nivel naţional precum alte ţări europene, Norvegia a introdus restricţii stricte ce vor rămâne în vigoare până pe 16 decembrie. În plus, oraşul Oslo a interzis servirea de alcool în baruri şi restaurante, ceea ce a făcut ca o bună parte dintre acestea să închidă.

La ora actuală, Norvegia înregistrează una dintre cele mai scăzute din Europa rate de contaminare cu COVID-19.

Citește și:  În Elveția nu se mai ia în calcul lockdown-ul: Trebuie evitat cu orice preț, ar fi dezastruos. Poziție similară și în Franța
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close