Europa

Șeful NATO: “Aderarea Finlandei se va realiza rapid și fără probleme”

Asculta informatia

Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a salutat joi dorinţa liderilor Finlandei de integrare în Alianţa Nord-Atlantică şi le-a promis un proces de aderare “fără probleme” şi “rapid”, relatează AFP.

“Este vorba de o decizie suverană a Finlandei (…) Dacă Finlanda va decide să aplice, ea va fi primită cu căldură în cadrul NATO, iar procesul de aderare se va derula fără probleme şi rapid”, a dat el asigurări într-o declaraţie.

Preşedintele şi premierul Finlandei, Sauli Niinisto, respectiv Sanna Marin, s-au declarat joi în favoarea unei aderări “fără întârziere” a ţării lor la NATO, avansând cu paşi mari spre o candidatură care ar urma să fie anunţată duminică.

“Finlanda este unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ai NATO, o democraţie matură, un membru al Uniunii Europene şi un contributor important la securitatea euroatlantică”, a subliniat Jens Stoltenberg.

“Sunt de acord cu preşedintele Niinisto şi cu premierul Marin în ideea că aderarea la NATO ar consolida deopotrivă securitatea NATO şi a Finlandei”, a adăugat el.

“Aderarea Finlandei ar demonstra că uşa NATO este deschisă şi că Finlanda îşi decide propriul viitor”, a spus el.

Aderarea Finlandei la NATO, plasă de siguranță, având în vedere agresiunea Rusiei

Aderarea Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică “ar contribui semnificativ la securitatea europeană şi ar fi un semnal puternic de descurajare, în contextul în care Rusia duce un război în Ucraina”, a subliniat la rândul său preşedintele Consiliului European, belgianul Charles Michel.

Finlanda are o frontieră de 1.300 de km şi un trecut dureros cu Rusia. Invadarea Ucrainei i-a determinat pe finlandezi să susţină aderarea ţării lor la NATO, după ani de neutralitate, pentru a le fi garantată securitatea.

Citește și:  Rusia ar putea să riposteze după ce Marea Britanie a impus noi sancţiuni

Articolul 5 va declanșa mecanismul de apărare colectivă

NATO consideră că un atac armat asupra unuia sau mai multor membri ai săi în Europa sau America de Nord ar fi considerat un atac asupra tuturor membrilor. Însă această dispoziţie a Articolului 5 din Tratat nu se aplică şi partenerilor NATO.

Moscova a avertizat joi că aderarea Finlandei ar fi “cu siguranţă” o ameninţare pentru Rusia.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 44 = 53

Close