Scandal înaintea Nașterii Domnului. Un spot publicitar prezintă un Moș Crăciun homosexual – Europa News
Europa

Scandal înaintea Nașterii Domnului. Un spot publicitar prezintă un Moș Crăciun homosexual

Poșta norvegiană a imaginat un Moș Crăciun gay, într-o reclamă menită să sărbătorească iminenta sosire a sărbătorilor de sfârșit de an și împlinirea a 50 de ani de la dezincriminarea homosexualității în Norvegia.

Dacă Moș Crăciun s-ar îndrăgosti de un bărbat? Acesta este scenariul imaginat de poșta norgeviană, într-o reclamă care celebrează sărbătorile de sfârșit de an.

„Când Harry a cunoscut-o pe Sally”

Dezvăluit recent pe YouTube, acest spot publicitar, propus de grupul Posten, a găsit așadar o modalitate de a completa celebrul hit al lui Mariah Carey „ All I want for Christmas, is you”.

Imaginat și conceput de agenția Pol pentru grupul poștal norvegian, această reclamă, care se inspiră liber din comedia romantică  „When Harry meets Sally”, durează aproape 4 minute. Primele imagini permit publicului să facă cunoștință cu cei doi protagoniști.

Totul începe în Ajunul Crăciunului. În acea noapte, în timp ce merge în bucătărie să bea un pahar cu apă, Harry se va întâlni față în față cu celebrul Moș, care este ocupat să depună cadourile la baza bradului.

Uimiți, dar și „mișcați” de această întâlnire neașteptată, cei doi bărbați schimbă o privire intensă, care va sugera nașterea unei povești de dragoste. Cu toate acestea, foarte ocupat, Moș Crăciun va pleca repede pentru a-și continua livrarea de cadouri.

În sfârșit, timpul va trece, cu fiecare an, cu promisiunea unei reuniuni speciale. Încetul cu încetul, timpul petrecut între cei doi bărbați se prelungește din ce în ce mai mult, dezvăluind momente de complicitate. Până în ziua în care Harry decide să mărturisească. Își va pune sentimentele pe o foaie de hârtie: „All I want for Christmas is you, Santa”, scrie Valeurs Actuelles.

Citește și:  Lituania va începe în această lună lucrările la prima secţiune a gardului de la frontiera cu Belarus

„Pe când un Moș Crăciun zoofil?”

Moș Crăciun, după ce a primit la Polul Nord scrisoarea lui Harry, a decis să apeleze la serviciile poștale pentru a-i răspunde. Iar odată ce i se face livrarea de cadouri, își va găsi „iubitul” cu care să-și petreacă seara alături.

Spotul se încheie cu un sărut lung între cei doi bărbați. Reacțiile negative nu au întîrziat să apară. „ Îndrăzneală, îndrăzneală, mereu îndrăzneală! Pe când un Moș Crăciun zoofil?”, a comentat un internaut.

„Nu e de mirare că unii vor să importe forță de muncă străină pentru a menține nivelul populației din țările noastre europene, pentru că, cu astfel de obiceiuri, ne îndreptăm spre o anumită depopulare”, opinează altul.

În timp ce alte păreri mai moderate au estimat că această campanie publicitară ar trebui, a priori, „să nu lase pe nimeni indiferent”.

VIDEO: 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close