Franta

Şapte persoane arestate în Franţa şi şase în Danemarca, în cadrul unor anchete privind legături cu jihadişti în Siria

Şapte bărbaţi au fost arestaţi preventiv marţi în Franţa în cadrul unei anchete a parchetului naţional antiterorist cu privire la prezenţa unui bărbat în Siria şi o posibilă reţea de trimiteri de fonduri către această ţară, informează AFP, citând o sursă judiciară, potrivit agerpres.  

Şase dintre ei, născuţi în Rusia, au fost arestaţi în departamentul Bas-Rhin (est), iar al şaptelea, originar din Georgia, în Puy-de-Dome (centru).

Potrivit unei surse apropiate dosarului, ar fi vorba despre persoane provenite din comunitatea cecenă.

Cei şapte, cu vârste între 28 şi 47 de ani, au fost plasaţi în arest preventiv pentru ‘asociere teroristă’ şi ‘finanţare a terorismului’.

Tot marţi, poliţia daneză a informat că a arestat şase bărbaţi, cu vârste între 27 şi 35 de ani, suspectaţi de legături cu Statul Islamic în Siria.

Doi dintre ei au fost arestaţi la Copenhaga şi restul la Aarhus, al doilea oraş al ţării.

Doi sunt suspectaţi că au călătorit în Siria în 2014, ‘unde au fost recrutaţi de organizaţia teroristă Stat Islamic’.

Cinci sunt suspectaţi că au trimis bani grupării jihadiste între 2013 şi 2017, a mai precizat poliţia daneză într-un comunicat citat de AFP şi Reuters.

Potrivit serviciilor de informaţii daneze PET, cel puţin 160 de persoane au plecat din Danemarca pentru a lupta în Siria sau Irak. Circa o treime dintre ele au murit în zona de conflict, 32 se află încă acolo şi aproape o jumătate fie au revenit în Danemarca, fie s-au instalat într-o altă ţară.

Citește și:  O reţea de imigraţie chineză, anihilată în regiunea pariziană
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close