Polonia

Polonia confirmă că ruşii au închis robinetul la gaze

Compania poloneză de gaze PGNiG a confirmat că Gazprom a oprit miercuri livrările de gaze naturale către Polonia şi a precizat că clienţii firmei încă primesc combustibil în conformitate cu necesităţile lor, transmite Reuters, potrivit agerpres.

„Tăierea livrărilor de gaze naturale este o încălcare a contractului şi PGNiG îşi rezervă dreptul de a solicita compensaţii şi va folosi în acest scop toate mijloacele contractuale şi legale”, a informat compania poloneză.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Polonia, ţară al cărei contract cu Rusia expiră la finele acestui an, a spus în repetate rânduri că nu va respecta noua schemă de plată pentru gazele ruseşti. De asemenea, autorităţile de la Varşovia au anunţat că nu vor prelungi contractul cu Gazprom.

Contractul Poloniei cu Gazprom prevede livrarea a 10,2 miliarde metri cubi de gaze pe an şi acoperă aproximativ 50% din consumul naţional.

Miercuri, Gazprom a anunţat că a oprit complet livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble pe care ar fi trebuit să le facă acele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom.

Separat, Gazprom a anunţat că furnizează Europei gaze naturale prin Ucraina în linie cu solicitările clienţilor europeni, dar are mai puţine solicitări faţă de marţi.

Citește și:  Vladimir Putin a vorbit despre un război iminent

Cererile s-au situat la 48,7 milioane metri cubi pentru 27 aprilie, în scădere de la 56 milioane metri cubi în ziua precedentă, a precizat Gazprom.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close