Romania

S-a deschis dosar penal pentru Spitalul de la Leţcani! Construirea sa, anchetată de procurori

Spitalul de la Leţcani a fost subiectul unor controverse politice în această pandemie de coronavirus. Unitatea medicală mobilă a costat peste 13 milioane de euro şi trebuia livrată pe 18 mai, însă deschiderea unităţii medicale a întârziat cinci luni.

Spitalul mobil de la Leţcani a fost achiziţionat la începutul stării de urgenţă de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, cu fonduri alocate de consiliile judeţene din Iaşi şi Neamţ, scrie stiripesurse.ro. Pentru achiziţia acestui spital Consiliul Judeţean Iaşi a alocat peste 10 milioane de euro şi Consiliul Judeţean Neamţ 3,2 milioane de euro.

Deschiderea spitalului mobil de la Leţcani a fost amânată de câteva ori, pe fondul unor controverse între preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa, care a pierdut alegerile din 27 septembrie, şi preşedintele ales al instituţiei, liberalul Costel Alexe.

S-a făcut sesizare din oficiu

Și iată că la toate aceste probleme se mai adaugă una, care va afecta în continuare sistemul sanitar din România, și așa îngenunchiat de pandemie. Este vorba despre un dosar penal in rem privind modalitatea de achiziţionare a Spitalului Mobil de la Leţcani care a fost deschis în urma unei sesizări din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Iaşi.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, Dragoş Bordianu, a anunțat marți că dosarul se află în fază incipientă.

„Suntem la stadiul în care solicităm înscrisuri pentru a putea determina aspecte ce ţin de competenţă, de încadrare. Este o urmărire penală începută in rem cu privire la o faptă sesizată din oficiu, a fost o sesizare din oficiu în baza articolelor apărute în presă. Este o sesizare din oficiu făcută de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Iaşi. Dosarul are ca obiect modalitatea de achiziţionare a spitalului modular. Având în vedere că e în fază incipientă în momentul ăsta doar s-au solicitat înscrisuri care ar putea conduce la stabilirea unei situaţii de fapt”, a declarat Bordianu, potrivit News.ro.

Citește și:  Pandemia nu iese la cifre

Spitalul de la Lețcani are 103 paturi la ATI

Spitalul mobil a fost amplasat în apropiere de Iaşi, pe DE 585, unde se află Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani, pentru a facilita accesul transportului medical din celelalte judeţe ale Moldovei.

Unitatea medicală are triaj, unitate de primire a urgenţelor şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţie pentru oxigen, zonă de cazare pentru personalul medical.

În total sunt 256 de paturi, din care 103 la terapie intensivă şi trei pentru blocul operator. În perioada pandemiei de coronavirus pentru a corespunde normelor sanitare internaţionale spitalul va funcţiona cu 48 de paturi pentru terapie intensivă şi 70 de paturi pentru cazurile medii.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close