AsiaReligie

S-A AFLAT cine sunt teroriştii care au atacat biserica din Indonezia

Autorii atacului sinucigaş comis în weekend în apropierea unei biserici din provincia indoneziană Sulawesi de Sud erau un bărbat şi o femeie care se căsătoriseră în urmă cu câteva luni, a anunţat luni poliţia indoneziană, potrivit dpa şi agerpres.

Douăzeci de persoane au fost rănite atunci când cuplul, aflat pe o motocicletă, a detonat o încărcătură explozivă în momentul opririi vehiculului de forţele de ordine la poarta catedralei ‘Inima Sacră a lui Iisus’ din oraşul Makassar, capitala provinciei Sulawesi de Sud.

Suspecţii aparţineau filialei locale a organizaţiei teroriste Jamaah Ansharut Daulah (JAD) şi aveau legătură cu un alt cuplu indonezian – Rullie Rian Zeke şi Ulfah Handayani Saleh – care în ianuarie 2019 a comis un atentat la Jolo, în sudul Filipinelor, soldat cu 23 de morţi, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale indoneziene, Argo Yuwono.

”Cuplul se căsătorise cu şase luni în urmă”, a adăugat Argo.

Şeful poliţiei indoneziene, Listyo Sigit Prabowo, a precizat duminică seara că bărbatul implicat în atacul sinucigaş comis duminică, identificat drept L., aparţinea aceluiaşi grup din care, în luna ianuarie la Makassar, au fost arestaţi 18 membri şi au fost ucişi alţi doi.

JAD este considerată responsabilă pentru o serie de atacuri teroriste comise în ultimii ani în Indonezia, printre care atacuri sinucigaşe asupra a trei biserici din Surabaya, al doilea oraş din Indonezia, în 2018. În acele atacuri coordonate, soldate cu 28 de morţi, dintre care 13 atacatori, au fost implicate două familii, inclusiv copii.

Citește și:  Macron: ‘Nu vom ceda cu nimic’ în ceea ce priveşte valorile care reprezintă Franţa
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close