Europa

RUSINE: Prinţesa Norvegiei își reface viața în brațele unui șaman american și pleacă cu copiii în SUA

Prinţesa Martha Louise a Norvegiei a dezvăluit marţi că preconizează să se mute cu cele trei fiice ale sale în SUA, pentru a trăi alături de iubitul său, şamanul afro-american Durek Verret, cu care are o relaţie de peste doi ani, relatează EFE, potrivit agerpres.

Cuplul nu a mai fost văzut de la ultima vizită a lui Verret în Norvegia de dinainte de Crăciun. După izbucnirea pandemiei de coronavirus, cei doi s-au mai întâlnit o singură dată în SUA, ţară de origine şi de reşedinţă a şamanului, care susţine că a fost rege într-o viaţă anterioară.

„Acum în plină pandemie de COVID-19 este greu să faci planuri, dar ideea este de a ne muta acolo, cu timpul. Fetele vin cu mine, desigur”, a declarat într-un interviu acordat ziarului VG fiica cea mare a regilor Harald al V-lea şi Sonja, a patra pe linia de succesiune la tron.

Martha Louise, în vârstă de 49 de ani şi cu trei ani mai mare decât Verret, a asigurat însă că va păstra casa ei din Lommedalen, din apropiere de Oslo, şi că va petrece sejururi lungi în Norvegia.

„Acum el este în Los Angeles şi nu ştim când ne vom putea vedea din nou”, a spus prinţesa, înainte de lansarea serialului documentar „Martha”, care va fi difuzat timp de un an de canalul TV2.

În obiectivul mass-media norvegiene

În serialul care va avea premiera miercuri, Martha Louise vorbeşte despre relaţia sa complicată cu mass-media, despre rolul său în familia regală şi de tragica moarte a fostului ei soţ, scriitorul Ari Behn, care s-a sinucis în ziua de Crăciun în 2019.

Citește și:  SLOVACIA: Mii de oameni au protestat împotriva restricţiilor antipandemie, la Bratislava

Prinţesa şi Ari Behn (47 de ani) au fost căsătoriţi între 2002 şi 2017, înainte de a fi implicaţi în primul divorţ după două secole în Casa Regală din Norvegia. Ei au divorţat după 15 ani de căsătorie şi au împreună trei fete: Maud Angelica, în vârstă de 17 ani; Leah Isadora, de 15, şi Emma Tallulah, de 12 ani.

Martha Louise şi Verret, ghid spiritual al unor celebrităţi precum actriţa Gwyneth Paltrow, şi-au făcut publică relaţia în mai 2019, înainte de a lansa turneul scandinav de conferinţe intitulat „Prinţesa şi şamanul”. Turneul a primit critici dure, asftel încât prinţesa a anunţat că nu îşi va mai folosi titlul princiar în scopuri comerciale.

Presupusele puteri curative ale Verret au fost de asemenea ţintă a controverselor, deşi el a negat într-un interviu pentru televiziunea norvegiană că ar avea puteri pentru a vindeca leucemia sau alte boli.

Verret şi-a exprimat intenţia de a se muta în Norvegia, dar s-a răzgândit în urma criticilor dure ale mass-media din această ţară.

Martha Louise a fost implicată în trecut în mai multe polemici. Cea mai răsunătoare a fost cea din urmă cu 14 ani, când ea a determinat o prietenă să înfiinţeze o şcoală p

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close