BelarusRusia

Rusia va trimite arme nucleare în Belarus. A fost convocat Consiliul Suprem de Stat al Rusiei

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a anunțat o decizie prin care țara lui va trimite arme nucleare pe teritoriul Belarus-ului.

Rusia va staționa arme nucleare tactice în Belarusul vecin, a declarat sâmbătă președintele Vladimir Putin.

Putin a făcut acest anunț într-un moment de tensiuni tot mai mari cu Occidentul din cauza războiului din Ucraina și în timp ce unii comentatori ruși speculează cu privire la posibile lovituri nucleare.

Președintele rus a declarat la televiziunea de stat că președintele belarus Alexander Lukașenko a ridicat de mult timp, problema staționării de arme nucleare tactice în țara sa, de teama Poloniei, țară membră NATO.

”Nu este nimic neobișnuit nici aici: în primul rând, Statele Unite fac acest lucru de zeci de ani. De mult timp și-au desfășurat armele nucleare tactice pe teritoriul țărilor lor aliate. Am convenit că vom face același lucru – fără să ne încălcăm obligațiile, subliniez, fără să ne încălcăm obligațiile internaționale privind neproliferarea armelor nucleare”, a spus Putin.

Șeful de la Kremlin nu a precizat când vor fi transferate armele în Belarus. Armele nucleare ”tactice” se referă la cele utilizate pentru câștiguri specifice pe câmpul de luptă, informează Reuters.

Citește și:  Putin amână cu o lună stagiul militar ca urmare a saturaţiei centrelor de recrutare
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close