RusiaUcraina

Rusia respectă armistiţiul şi acuză Kievul de continuarea bombardamentelor

Asculta informatia

Armata rusă a dat asigurări vineri că respectă armistiţiul de două zile pe care Moscova l-a decretat unilateral în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi, însă a acuzat Kievul de continuarea bombardamentelor, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

„În pofida respectării regimului de încetare a focului de trupele ruse (…), regimul de la Kiev a continuat să bombardeze oraşele şi poziţiile ruse”, anunţă Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Înainte de aceasta, şeful-adjunct al administraţiei prezidenţiale ucrainene, Kirilo Timoşenko, a anunţat că armata rusă a bombardat vineri de două ori oraşul Kramatorsk, în estul Ucrainei, după intrarea în vigoare a armistiţiului unilateral decretat de Moscova.

De asemenea, potrivit AFP, bombardamente au fost auzite, după intrarea în vigoare a armistiţiului, de ambele părţi ale frontului din Bahmut, epicentrul luptelor din estul Ucrainei.

O încetare a focului unilaterală decretată de Rusia în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi ar fi trebuit să înceapă vineri la prânz (12.00, ora Moscovei – 09.00 GMT), deşi sinceritatea iniţiativei a fost pusă la îndoială de Kiev. Ucraina a respins această iniţiativă drept „act de propagandă”.

Citește și:  Volodimir Zelenski, mesaj disperat către Vladimir Putin: „Să începem negocierile, ca să nu mai moară și alți oameni”
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

25 − = 15

Close